Germania, Franţa, Olanda, Belgia, Austria se opun CATEGORIC admiterii Ucrainei în UE

Germania, Franţa, Olanda, Belgia şi Austria se opun oricărei iniţiative de admitere a Ucrainei în Uniunea Europeană, afirmă diplomatul francez Pierre Vermont într-un interviu acordat ziarului olandez Volksrant, transmite Mediafax.

Potrivit diplomatului francez, citat de site-ul NLtimes.nl, cele cinci state UE se opun introducerii în Acordul de asociere cu Ucraina a oricărei posibilităţi de integrare a acestei ţări în Blocul comunitar.

Pierre Vermont a explicat că problema posibilei aderări a Ucrainei la Uniunea Europeană a fost dezbătută de multe ori, dar rezultatul a fost acelaşi.

„Un grup de ţări – statele baltice, Polonia, Marea Britanie şi Suedia – au vrut să introducă o clauză privind perspectivele aderării Ucrainei la Uniunea Europeană”, a explicat diplomatul francez.

„Dar alte ţări – Franţa, Germania, Olanda, Belgia şi Austria – se opun ideii. Refuză să ofere orice promisiuni privind viitorul Ucrainei”, a precizat Vermont.

Olanda va organiza pe 6 aprilie un referendum pe tema Acordului de asociere UE-Ucraina.

Hot this week

Topics

Mai mult

    SUA au pierdut al doilea avion de luptă într-o singură zi în Iran

    SUA au pierdut al doilea avion de luptă într-o...

    Iranienii l-au capturat pe pilotul american de F35 după o diversiune

    Corpul Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) l-a localizat și reținut...

    Americanii în criză de „metal de război”

    Stocurile americane de „metal de război” sunt în scădere...

    Asia în zodia jafurilor din cauza lipsei de combustibil

    Lipsa severă de combustibil cauzată de conflictul din Orientul...

    UE ia în calcul raționalizarea carburanților

    Uniunea Europeană ia în considerare măsuri precum raționalizarea combustibilului...

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA și alți 2 generali demiși de Hegseth

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA, Randy...

    Articole relationate

    Categorii populare