Germania blochează preluările străine ale companiilor strategice

Guvernul german iniţiază modificarea legii privind preluările străine ale companiile strategice, în urma deciziei adoptate miercuri la reuniunea cabinetului de la Berlin, transmite DPA conform Agerpres.

Măsurile, care-i vizează pe investitorii din afara Uniunii Europene, vor impune condiţii mai stricte decât erau anterior în vigoare, a anunţat ministrul german al Economiei, Peter Altmaier.

Schimbările acoperă aprovizionarea livrărilor esenţiale, cum ar fi vaccinurile, şi infrastructura critică, inclusiv reţelele de electricitate.

În 2018, Guvernul de la Berlin a adoptat reglementări mai dure privind achiziţionarea de acţiuni în companiile germane de către firmele din afara UE, o decizie menită să evite preluarea unor firme de importanţă strategică de către conglomerate chineze.

Măsura va permite Guvernului de la Berlin să blocheze preluarea unor companii dacă există riscul ca expertiza (know-how) să ajungă peste hotare şi să intervină în cazul în care un cumpărător acumulează o participaţie de 10%, faţă de 25% în prezent.

Noile reglementări se vor aplica „companiilor importante din punct de vedere al securităţii”, care sunt esenţiale pentru apărarea Germaniei, celor de înaltă tehnologie sau din domeniul infrastructurii, cum ar fi furnizarea de energie, apă, alimente, sau sectorul telecomunicaţiilor, finanţe, transport şi companiile media.

Înăsprirea regulilor privind investiţiile străine în companiile de importanţă strategică vine pe fondul apetitului Chinei pentru companiile germane, apreciază analiştii. Aceştia adaugă că ar putea fi modificate reglementările privind comerţul extern pentru ca statul să se asigure că tehnologiile cheie rămân în posesia germanilor.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Coreea de Nord se distanțează de Iran pentru a juca cu americanii

    Coreea de Nord se distanțează de Iran, cu care...

    Prețul litrului de motorină in Germania a ajuns la 2,44 euro

    Prețul litrului de motorină a atins duminică un nou...

    Liberalii din Reșița au transformat Târgul de Paști într-o afacere cu sutiene și chiloți

    Oficialii Primăriei Reșiței au dezvăluit pentru Express de Banat...

    Trump nu vine la București

    Donald Trump a răspuns la invitaţia preşedintelui Nicuşor Dan...

    Trump jr vrea să facă afaceri in Srpska

    Donald Trump Jr., fiul președintelui american Donald Trump, va...

    Băsescu cere raționalizarea carburanților: Un plin pe lună

    Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, duminică, despre criza...

    Războiul din Iran scumpește croazierele

    Din cauza războiului cu Iranul și a creșterii prețurilor...

    Articole relationate

    Categorii populare