Germania anunță că nu va plăti Poloniei nici o despăgubire de război

Chestiunea reparaţiilor de război este închisă, a declarat joi un purtător de cuvânt al MAE german, după ce Varşovia a anunţat că va cere Berlinului compensaţii de peste 1.300 de miliarde de euro pentru pagubele provocate Poloniei de către nazişti în al Doilea Război Mondial, transmite Reuters conform Agerpres.

”Poziţia guvernului german rămâne neschimbată, chestiunea reparaţiilor a fost închisă”, a răspuns într-un mesaj scris purtătorul de cuvânt citat.

”Polonia a renunţat la reparaţii suplimentare cu mult timp în urmă, în 1953, şi de atunci a confirmat de mai multe ori această renunţare. Aceasta este o bază esenţială a fundaţiei ordinii europene de astăzi. Germania îşi recunoaşte responsabilitatea morală şi politică pentru al Doilea Război Mondial”, mai notează reprezentantul Berlinului.

Reacţia vine după ce liderul partidului polonez de guvernământ Lege şi Justiţie (PiS), Jaroslaw Kaczynski, a anunţat că Polonia va cere oficial Germaniei reparaţii de război în valoare de 6.200 de miliarde de zloţi, peste 1.300 de miliarde de euro, sumă despre care a adăugat că a fost ”calculată folosind metoda cea mai limitată, precaută”, prin urmare ea ar putea chiar să crească.

Hot this week

Topics

Mai mult

    După ce a dat 90 miliarde de euro Ucrainei, Leyen spune că mai trebuie dați 70

    Împrumutul de 90 de miliarde de euro acordat Ucrainei...

    Trump își dă afară purtătoarea de cuvânt după câteva zile

    Președintele american Donald Trump a declarat vineri că noua...

    Șeful CJ Mureș anunță o nouă creșă la Miercurea Nirajului

    Am inaugurat o nouă creșă cu 40 de locuri...

    Mehedinți vrea să profite la maximum de viitorul Program Interreg IPA România–Serbia pentru 2028–2034

    La Palatul Culturii „Teodor Costescu” din Drobeta-Turnu Severin, a...

    Merz: Susțin atacurile ucrainene asupra instalațiilor energetice rusești

    Cancelarul german Friedrich Merz a susținut astăzi Ucraina în...

    Vučić: Croația se amestecă brutal în alegerile din Serbia

    Liderul listei „Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a declarat în...

    Articole relationate

    Categorii populare