NATO va încerca să reanimeze un organism de consultare cu Rusia, inactiv de un an și jumătate din cauza crizei din Ucraina, la solicitarea Germaniei, care vrea să relanseze dialogul, transmite AFP, conform Agerpres.
„Voi analiza modul în care putem folosi Consiliul NATO-Rusia ca un instrument de angajament politic”, a declarat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, după o reuniune ministerială a Alianței care se încheie miercuri la Bruxelles.
CITIȚI ȘI:Șeful Comisiei Europene: RESTABILIM relațiile cu Rusia, SUA să NU mai dicteze
„Voi face acest lucru cu ambasadorii” celor 28 de țări membre ale Alianței, a adăugat Stoltenberg în fața presei.
Șeful diplomației germane, Frank-Walter Steinmeier, a explicat că a îndemnat statele aliate „să analizeze mijloacele de a reduce riscurile și de a face schimb de informații cu Rusia”.
CITIȚI ȘI:DEZVĂLUIRI REUTERS: Juncker i-a scris lui Putin pentru a strânge relaţiile cu Rusia
„Avem experiențe extrem de divergente cu Rusia”, a subliniat Steinmeier. Există, pe de o parte, aplicarea ‘dificilă’ a acordurilor de la Minsk și încălcările asupra armistițiului în estul Ucrainei și, pe de altă parte, atitudinea ‘constructivă’ a Moscovei în favoarea unei reglementări politice a conflictului sirian, a explicat el.
„Consiliul NATO-Rusia nu va rămâne nefolosit pe termen nedefinit”, a pledat el.
CITIȚI ȘI: Cristian Diaconescu, scrisoare DURĂ către Juncker: NU vă permiteți așa ceva, faceți-o fără noi!
Relațiile dintre NATO și Rusia s-au degradat considerabil de la începutul crizei ucrainene la finele lui 2013.
După anexarea peninsulei Crimeea în martie 2014 și începutul ofensivei rebelilor proruși în estul Ucrainei, Alianța a suspendat orice cooperare cu Moscova, dând însă asigurări că vor rămâne deschise canalele de dialog politic.
Totuși, din cauza continuării tensiunilor, din iunie 2014 nu a mai avut loc nicio reuniune a Consiliului NATO-Rusia.
SUA, care s-au opus până acum reunirii acestei instanțe de dialog, s-au aliat propunerii Germaniei, trăgând după ele ‘toți Aliații din Europa Occidentală’ și obținând și acceptul țărilor din Est, a precizat pentru AFP un diplomat.
Aliații și-au reiterat totodată avertismentele la adresa Rusiei, acuzată că îi susține pe rebelii separatiști în estul Ucrainei. „Riscul reluării violențelor există în continuare”, în pofida „câtorva progrese” în aplicarea acordurilor de la Minsk, a declarat miercuri Stoltenberg.