Gérard Depardieu, judecat pentru viol

Actorul francez Gérard Depardieu, în vârstă de 72 de ani, a fost inculpat la data de 16 decembrie pentru „viol” şi „agresiune sexuală”, pe care le-ar fi comis în vara anului 2018 asupra unei tinere actriţe, fapte respinse de actor, a declarat marţi pentru AFP o sursă apropiată dosarului, informaţie confirmată şi de o sursă judiciară, transmite Agerpres.

Reclamanta, care a denunţat la sfârşitul lunii august 2018 că a fost violată de două ori la domiciliul din Paris al actorului cu câteva zile înainte, a obţinut în vara anului 2020 ca această anchetă, clasată iniţial de parchetul din Paris, să fie încredinţată unui judecător de instrucţie.

Avocatul actorului, Hervé Témime, contactat de AFP, „a deplâns faptul că aceste informaţii au fost făcute publice”.

Gérard Depardieu, care a rămas în libertate, fără control judiciar, „contestă în totalitate faptele pentru care este acuzat”, a spus avocatul său.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Joi poate fi ziua în care va scrie faliment pe România

    Joi poate fi ziua în care va scrie faliment...

    Wall Street Journal: Trump vrea să facă cu Putin și Xi „Ialta 2”

    Președintele american Donald Trump dorește să organizeze un summit...

    Bulgaria nu mai dă bani Ucrainei

    Bulgaria nu va mai participa la un nou pachet...

    Amazon vrea să angajeze peste 300.000 de oameni în Statele Unite în timpul sărbătorilor

    Compania americană Amazon intenționează să angajeze peste 300.000 de...

    Americanii vor cheltui 13,5 miliarde de dolari de Halloween

    Cheltuielile americane pentru sărbătorile de Halloween din 31 octombrie...

    Articole relationate

    Categorii populare