Home Externe George W. Bush, criticat pentru că a luat bani în contul unui...

George W. Bush, criticat pentru că a luat bani în contul unui discurs în faţa veteranilor din Afganistan şi Irak

0

Fostul preşedinte american George W. Bush este criticat deoarece a primit suma de 100.000 de dolari pentru a rosti un discurs în faţa unui grup de veterani răniţi în războaiele din Afganistan şi Irak, pe care el le-a declanşat în timpul celor două mandate, informează CNN, transmite Mediafax.

Membrii grupului de veterani Ajutând un Erou (Helping a Hero), cu sediul în statul american Texas, au declarat că George W. Bush a încasat 100.000 de dolari pentru un discurs rostit în anul 2012 în faţa unor militari care şi-au pierdut braţe sau picioare în războaiele din Afganistan şi Irak. Fostului preşedinte american i s-a pus la dispoziţie un avion care a costat 20.000 de dolari. În plus, Laura Bush a primit 50.000 de dolari pentru un discurs rostit în faţa veteranilor în 2014.

„Ideea este că un lider nu trebuie să primească bani pentru a vorbi în faţa militarilor pe care el i-a trimis în luptă”, a reacţionat Eddie Wright, un membru al Forţelor Navale rănit în anul 2004, în luptele din oraşul irakian Fallujah.

 

Ad

Exit mobile version