George Mihăiţă, beat la volan: A lovit un autoturism şi un refugiu STB

Un şofer în vârstă de 72 de ani, aflat sub influenţa alcoolului, a lovit cu maşina, miercuri seară, un autoturism staţionat şi un refugiu STB, informează Brigada Rutieră.

Potrivit unor filmări care au apărut în spaţiul public, conducătorul auto care a provocat incidentul este actorul George Mihăiţă.

„În jurul orei 21,20, conducătorul unui autovehicul în vârstă de 72 de ani care se deplasa pe Bd. Basarabia, când a ajuns în dreptul imobilului cu nr. 86 a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a intrat in coliziune cu un autovehicul staţionat, lovind totodată şi refugiul STB”, informează Brigada Rutieră.

Conform aceleiaşi surse, în urma evenimentului rutier au rezultat doar pagube materiale.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 1,05 mg/l alcool pur în aerul expirat. El a fost condus la Institutul Naţional de Medicină Legală, pentru recoltarea de probe biologice.

„În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală pentru conducerea unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice”, precizează Brigada Rutieră.

Hot this week

Topics

Mai mult

    UE s-a îndatorat cu peste 200 miliarde de euro pentru Ucraina

    Datoria totală a UE legată de asistența financiară acordată...

    Misteriosul rege al petrolului din Venezuela

    Miliardarul venezuelean Alejandro Betancourt a devenit un partener cheie...

    Șeful cancelariei lui Zelenski, amendat că a vorbit rusește

    Kirill Budanov, șeful biroului prezidențial ucrainean, va fi amendat...

    Vučić: In 13 zile au distrus Serbia

    Liderul listei electorale „Aleksandar Vučić-Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a...

    Serviciile secrete germane au liber în a răscoli locuințele

    Coaliția de la Berlin a convenit extinderea atribuțiilor serviciilor...

    Articole relationate

    Categorii populare