Home Dezvaluiri „GEOANĂ E OFIȚER ACOPERIT SIE”/ Un fost deputat PSD: I-am dat 300.000...

„GEOANĂ E OFIȚER ACOPERIT SIE”/ Un fost deputat PSD: I-am dat 300.000 de euro să mă facă parlamentar și apoi ministru

0

Fostul deputat Cristian Rizea susţine, după ce DNA a închis un dosar în care Mircea Geoană era acuzat că ar fi primit 300.000 de euro, că procurorii nu au fost interesaţi să facă dreptate pentru că Geoană ar fi ofiţer al Serviciului de Informaţii Externe.

Povestea a ieşit la iveală odată cu un articol publicat de evz.ro, care arată că în anul 2016, după ce procurorii l-au pus sub învinuire pe Cristian Rizea pentru trafic de influenţă, deputat la acel moment, acesta a depus o plângere care îi viza pe Mircea Geoană şi pe Ion Bazac, fost ministru al Sănătăţii. Concret, fostul parlamentar susţinea că în 2008 i-ar fi dat lui Mircea Geoană, prin intermediul lui Ionuţ Bazac şi al soţiei acestuia, o sută de mii de euro, pentru a fi pus pe liste la alegeri parlamentare. Ulterior, în 2009, i-ar fi dat 200.000 de euro, Geoană promiţând că dacă va ajunge preşedinte, Rizea va fi ministru.

Prin acest denunţ, Cristian Rizea ar fi încercat să explice acuzaţiile care i se aduceau. Procurorii DNA spuneau că ar fi primit 300.000 euro de la un om de afaceri pentru a interveni la două instituţii în avantajul afaceristului, însă fostul deputat susţine că banii reprezentau un împrumut, folosit pentru finanţarea campaniei lui Mircea Geoană.

„Când procurorii au auzit că banii erau pentru Geoană, nu ştiau ce să mai facă”, a spus Rizea pentru MEDIAFAX.

După plângerea fostului deputat, DNA a început cercetări in rem, cauza fiind închisă ulterior din cauză că faptele s-au prescris, se arată într-un document prezentat de evz.ro.

„Termenul de prescripţie a răspunderii penale este de 5 ani pentru infracţiunile a căror pedeapsă nu depăşeşte cinci ani de închisoare. Astfel, pentru infracţiunile de folosire de o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid a influenţei ori autorităţii în scopul obţinerii pentru sine de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, constând în aceea că în luna septembrie 2008, Mircea Geoană, preşedintele Partidului Social Democrat i-a pretins lui Rizea Cristian, prin intermediul lui Bazac Ionuţ şi Bazac Camelia, suma de 100.000 euro pentru ca aceştia să îşi foloseacă influenţa asupra membrilor Biroului Permanent Naţional sau altor factori de decizie din Partidul Social Democrat în vederea impunerii acestuia pe listele de candidaţi la alegerile parlamenare din anul 2008 şi a primit, prin intermediul lui Bazac Ionuţ şi Bazaz Camelia, suma de 100.000 euro în scopul arătat mai sus (..) termenul de prescripţie s-a împlinit în luna septembrie 2013”, se arată în documentul prezentat de evz.ro.

Aceeaşi menţiune este făcută şi în cazul suspiciunilor de complicitate la infracţiunea menţionată, care îi vizau pe Ionuţ şi Camelia Bazac, dar şi în cazul unei alte acuzaţii aduse lui Geoană.

Pentru „folosire de o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid a influenţei ori a autorităţii în scopul obţinerii pentru sine de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, constând în aceea că, în luna septembrie 2009, Mircea Geoană-preşedintele Partidului Social Democrat i-a pretins lui Rizea Cristian, prin intermediul lui Bazac Ionuţ şi Bazac Camelia, suma de 200.000 euro în scopul folosirii influenţei asupra membrilor din forul de conducere al Partidului Social Democrat pentru ca aceştia, în eventualiatea în care Mircea Geoană ar fi obţinut funcţia de preşedinte al României, să îl desemneze pe Rizea Cristian în funcţia de ministru al tinereturlui şi sportuui, iar în luna decembre 2009 a primit, prin intermediul lui Bazac Ionuţ şi Bazac Camelia, suma de 200.000 euro în scopul arătat mai sus (..) termenul de prescripţie s-a împlinit în luna septembrie 2014″, se arată în documentul evz.ro

„Având în vedere că faptele denunţate de Rizea Cristian au fost săvârştie în anul 2008, respectiv 2009, se constată că infractiunile sunt prescirse, în cauză urmând a se dispune clasarea”, conchid procurorii, aşa cum reiese din actul evz.ro.

Rizea este de părere că procurorii nu au fost interesaţi să facă lumină în cele sesizate, considerând că cei doi au fost protejaţi de procurori. Întrebat de ce are această opinie, acesta a susţinut : „Pentru ca sunt ofiţeri acoperiţi SIE. Eu vreau să se aplice legea egal. Le-am spus că de aia am împrumutat bani, pentru Geoană. Am făcut o plângere, am dat toate probele la DNA”, explică fostul parlamentar.

Mircea Geoană nu a putut fi contactat până la ora difuzării acestei ştiri.

Fostul deputat povesteşte că Ionuţ Bazac era cel care colecta banii în PSD, în perioada în care preşedinte al partidului era Mircea Geoană, acesta fiind un apropiat al fostului lider PSD. În contextul unor cunoştinţe comune, Rizea ar fi ajuns în anturajul lui Mircea Geoană, fiind susţinut de acesta şi petrecând concedii împreună, aşa ajungând să candideze pe listele PSD Constanţa. Între timp, conducerea partidului s-a schimbat, iar Rizea şi-a schimbat şi opţiunile pentru funcţii, fiind aproape de a candida pentru postul de primar al Sectorului 5.

Ad

Exit mobile version