Home Actualitate Generalul Dumitru Iliescu:Nu ne ocupă rușii, nu devenim colonie rusească, chiar dacă...

Generalul Dumitru Iliescu:Nu ne ocupă rușii, nu devenim colonie rusească, chiar dacă am vrea acest lucru, suntem deja colonie americană, iar rușii nu pot veni peste ei!

0

de Dumitru Iliescu, general in rezervă, fost șef SPP

NU VĂ FIE FRICĂ!!!

Nu ne ocupă rușii, nu devenim colonie rusească, chiar dacă am vrea acest lucru, suntem deja colonie americană, iar rușii nu pot veni peste ei!

Americanii, și nu rușii, și-au construit baze militare la noi, ei aplică legile lor pe teritoriul nostru, deși faptele sunt săvârșite aici, instanțele noastre nu au nicio competență să îi tragă la răspundere, iar noi nu ne bucurăm de reciprocitate. Pot să vină fără vize si să stea cât vor. In fiecare an ne secătuiesc bugetul cu multe miliarde de dolari, valută dată pentru tehnica învechită, sau care o să ne vină peste mulți ani, deși noi o achitam integral acum. Americanii sunt cei care ne dau directive, cei care ne cer să acționăm doar in interesul lor, iar ambasadorii impertinenti ai Unchiului Sam se amestecă permanent, fără nerușinare, in treburile noastre interne.

Colonia este tot colonie, indiferent ca este a rușilor, sau a americanilor. Nu vreau să fim supusi nici ai rușilor, dar nici ai americanilor, vreau să fim liberi și stăpâni in țara noastră, să colaboram pe principii de egalitate, atât in cadrul NATO, cât si in cadrul UE, să nu ne mai dicteze alții reguli, care pentru ei nu sunt valabile, să respectam tratatele pe care le-am semnat, dar să le respecte și ei, nu să stăm ani de zile să așteptăm intrarea in Schengen, deși am îndeplinit toate cerințele prevăzute în tratat. Vreau să avem un Președinte care să părăsească poziția ghiocelului în raport cu mai-marii Occidentului, să stea in fata lor vertical și cu demnitate, să accepte doar acele oferte, sau acțiuni, care sunt benefice și poporului nostru, nu numai cetățenilor lor, să participăm la apărarea colectivă, dar numai in condițiile Tratatului de aderare la NATO, fără să promovăm interesele și acțiunile agresive a unor aliați din cadrul organizației. Vreau ca cel care va fi COMANDANTUL FORȚELOR ARMATE, implicit comandantul meu, să fie demn, vertical și să aibă capacitatea de a da ordinele necesare în situații de criză, ordine pe care noi să le executăm cu convingerea generată de increderea in cel care le-a dat. Voi puteți să votați pe cine doriți, dar inainte de a o face analizați bine ce vreți, vreți pace, sau război, vreți să trăim in liniște, sau să ne moară copii și nepoții, cu sutele de mii, intr-o confruntate care nu este a noastră. Voi decideți, eu v-am spus cum votez eu, fiecare să o facă cum crede de cuviință, dar indiferent de decizia voastră eu doresc ca Dumnezeu să vă ocrotească, să vă apere pe voi, dar și pe cei dragi și apropiați vouă, să binecuvanteze poporul român, să il apere de parteneri, că de dușmani il apărăm noi!

Ad

Exit mobile version