Home Analize Geert Wilders la Budapesta: Există o criză uriaşă a refugiaţilor, multe naţiuni...

Geert Wilders la Budapesta: Există o criză uriaşă a refugiaţilor, multe naţiuni europene se luptă cu imigranţii ilegali, iar steagul jihadului este fluturat în capitalele din Europa de Vest

0

Curajul este o condiţie prealabilă pentru victorie; Viktor Orbán este un lider foarte curajos, care îşi apără cu mândrie ţara şi îi protejează pe maghiari împotriva imigraţiei ilegale, iar această politică este foarte necesară, a declarat Geert Wilders, preşedintele Partidului Popular pentru Libertate şi Democraţie din Olanda, la conferinţa CPAC Hungary, vineri, la Budapesta.

Geert Wilders a amintit că în noiembrie trecut, Partidului Popular pentru Libertate şi Democraţie din Olanda a dublat numărul parlamentarilor săi şi a devenit cel mai mare partid din ţară. Cheia succesului partidului său este că a avut curajul să spună nu politicii de deschidere a graniţelor şi la mişcarea woke, a spus preşedintele de partid.

Politicianul olandez a adăugat că atunci când conservatorii vor spune stop „nebuniei” migraţiei ilegale, cetăţenii decenţi se vor alătura, pentru că îşi doresc un viitor sigur pentru copiii lor.

Potrivit acestuia, ameninţarea externă are un caracter demografic. Populaţia Africii va fi de patru ori mai mare până la sfârşitul secolului, iar o treime dintre oamenii de acolo se pregătesc să plece în Europa, a avertizat Wilders. Imigranţii ilegali nu aduc nimic bun societăţii, ci reprezintă doar o povară asupra statelor dezvoltate, a adăugat acesta.

Există o criză uriaşă a refugiaţilor, multe naţiuni europene se luptă cu imigranţii ilegali, iar steagul jihadului este fluturat în capitalele din Europa de Vest; 67% din populaţia arabă a considerat că atacul terorist împotriva Israelului a fost legitim, a spus preşedintele de partid.

Geert Wilders a relatat, de asemenea, că în 2004, după ce „a îndrăznit să critice” islamul, a fost trecut pe lista neagră a fanaticilor islamişti, punându-se un preţ pe capul său. Însă acest lucru nu l-a descurajat, „libertatea noastră de exprimare este sfântă şi nu vom face niciodată compromisuri cu privire la adevăr”, a mai menţionat Wilders.

Ad

Exit mobile version