Compania rusă Gazprom şi corporaţia chineză CNPC (China National Petroleum Corporation) au semnat un memorandum de înţelegere reciprocă privind proiectul construirii unei conducte de gaze naturale şi al livrărilor de gaze din Rusia către China, transmite Itar Tass.
Documentul a fost semnat în prezenţa preşedinţilor Rusiei şi Chinei, Vladimir Putin şi Xi Jinping. După cum a declarat jurnaliştilor şeful companiei Gazprom, Aleksei Miller, memorandumul prevede construirea celui de-al treilea gazoduct în China dinspre teritoriul rus.