spot_img
luni, 22 decembrie, 2025
3.3 C
București

Gazprom înconjoară România cu gaze

Grupul rus Gazprom a pus la punct planuri pentru a prelungi conducta de gaze naturale TurkStream în patru state din sudul şi centrul Europei (Bulgaria, Serbia, Ungaria şi Slovacia), informează un articol publicat joi în cotidianul rus ”Kommersant”.

Gazoductul TurkStream este parte din eforturile autorităţilor de la Moscova de a evita Ucraina ca rută pentru tranzitul gazelor ruseşti spre Europa, regiune care importă aproximativ o treime din necesarul său de gaze naturale de la Gazprom.

„Documentele trimise operatorilor de transport din Bulgaria, Serbia, Ungaria şi Slovacia în lunile octombrie şi noiembrie, în cadrul procedurilor de rezervare pentru viitoare capacităţi, arată că Gazprom a ales deja o rută pentru livrările de gaze spre Europa via al doilea tronson al conductei TurkStream prin aceste ţări”, informează ”Kommersant”.

„Aceasta este de fapt ruta South Stream, pe care Uniunea Europeană a blocat-o în luna decembrie 2014 la presiunile americanilor”, subliniază ”Kommersant”, adăugând că extinderea conductei TurkStream ar urma să coste 1,63 miliarde dolari.

Publicaţia menţionată adaugă faptul că Gazprom vrea să demareze livrarea de gaze către Bulgaria şi Serbia prin TurkStream în anul 2021, urmând ca livrările spre Ungaria să înceapă în 2021, iar cele spre Slovacia la mijlocul lui 2022.

Luni, 19 noiembrie, preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, şi omologul său rus, Vladimir Putin, au participat la o ceremonie ce a marcat finalizarea lucrărilor de construcţie la porţiunea submarină a conductei TurkStream. „Proiectul TurkStream va fi gata de operare în 2019, după efectuarea tuturor testelor. Cel puţin jumătate din gazele tranzitate prin noul gazoduct vor ajunge pe pieţele europene prin Turcia”, a declarat Erdogan, la ceremonia desfăşurată la Istanbul.

Estimat la şapte miliarde de euro, proiectul TurkStream prevede construcţia a două conducte cu o capacitate de 15,75 miliarde de metri cubi de gaz pe an fiecare, ceea ce va permite Rusiei să îşi reducă dependenţa de Ucraina ca rută de tranzit pentru livrările sale de gaze destinate Europei.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Nicușor desființat de unul din susținătorii săi: CATASTROFĂ

    Sorin Ioniță, președintele Expert Forum, un susținător al lui...

    „Frații” lui Bolo dau atacul la B in presa trumpistă

    Acum cîteva zile presa a relatat că magnații suedezo-români Ioan și...

    Nicușor calcă statul de drept in picioare. REACȚIE DE LA VÂRFUL CSM

    Judecătorul Alin Ene, membru în Consiliul Superior al Magistraturii,...

    Pe cine consideră Trump omul cheie in negocierile pentru Ucraina

    Președintele american Donald Trump se bazează pe ginerele său,...

    Prietenul lui Zele cu wc-urile de aur găsit in Israel

    Jurnaliștii l-au găsit pe omul de afaceri ucraineanTimur Mindich...

    92% dintre maghiarii din Transilvania au încredere in Viktor Orbán

    În rândul maghiarilor din Transilvania, Viktor Orbán este cel...

    Articole relationate

    Categorii populare