Home Analize Gazele din Marea Neagră s-ar putea să întârzie și vor veni cu...

Gazele din Marea Neagră s-ar putea să întârzie și vor veni cu costuri mult mai mari decât cele estimate

0

Eu nu cred (n.red- că primele gaze din perimetrul Neptun Deep ar urma să fie extrase nu mai târziu de 2026). Și nu trebuie să neglijăm un fapt. Marea Neagră este o mare mult mai fierbinte din punct de vedere geopolitic decât era acum câțiva ani. Vom avea nu numai costuri mai mari pentru aceste operațiuni decât acum câțiva ani, ci și posibile întârzieri. Rusia probabil că nu se va comporta în proximitatea acelor ape, a zonei economice exclusive ca un vecin pașnic, prietenos, mai ales că e vorba despre dezvoltarea unor zăcăminte care contravin direct intereselor sale economice. În cel mai bun caz o să vedem întârzieri. Una peste alta, eu nu cred că mai devreme de 2028 – 2029, poate chiar 2030 vom vedea acea producție, a afirmat la RFI Radu Dudău, directorul Energy Policy Group.

Ad

Exit mobile version