de Bogdan Tiberiu Iacob, preluare Inpolitics
Celebra fundație SMURD condusă de Raed Arafat pare să funcționeze după un cod propriu și original de reguli, în virtutea cărora nimic din ce ar afecta orice alte entități nu pare să afecteze gruparea respectivă. Nici măcar chestiuni penale. O veritabilă ”gaură neagră”, care atrage mult, dar din care nu prea iese nimic.
Că Raed Arafat, șeful fundației, e un personaj controversat de ani de zile nu mai e o noutate.
Foarte bizar, însă, e cazul nr.2, generalul Vladimir Secară. Urmărit penal de DNA pentru fapte penale severe – angajări ilegale de ofițeri în IGSU -, Secară e nevoit să demisioneze în 2011 de la șefia IGSU, dar e preluat fără fasoane de Arafat pentru fundația sa. Ulterior, e trecut în rezervă de Băsescu. În 2014, Secară e trimis în judecată, dar rămîne bine mersi în conducerea SMURD. În 2017 e condamnat la închisoare cu suspendare, dar rămîne bine mersi în conducerea SMURD.
Niciunul dintre numele respectabile din boardul fundației, de la Emil Hurezeanu la directorul E.ON, Frank Hajdinjak nu a părut deranjat de compania unui penal condamnat.
Ca picanterie, de plecat din board, la scurt timp după condamnarea lui Secară, a plecat Mihaela Rădulescu, dar din cu totul alte motive.
Sub oblăduirea lui Arafat și Secară, fundația face, în timp, achiziții extrem de dubioase.
Una dintre ele, care a produs cel mai recent scandal, e TIR-ul ATI de la spitalul Victor Babeș, cumpărat anul trecut, alături de alte patru, de Departamentul pentru Situații de Urgență prin Fundația pentru SMURD.
Toate cele cinci au avut probleme tehnice. DSU a recunoscut, după tragedia de la Babeș, că TIR-urile au avut probleme, iar „până în prezent au fost identificate defecțiuni la sistemul de climatizare, iar pentru a elimina problemele identificate, un TIR a fost trimis în Turcia, la firma producătoare, în scopul remedierii avariei. Pentru alte 3 unități, firma producătoare a trimis specialiști în țară pentru a înlătura problemele identificate”. Deci, 3 defecte, unul trimis în Turcia la reparații, iar altul ucide trei oameni și ancheta e încă în derulare.
Cam în aceeași perioadă recentă izbucnea alt scandal, cel al avionului sanitar cumpărat de SMURD pe bani grei, care nu a funcționat niciodată întru salvarea de vieți omenești. Achiziționat din 2012 din donații către fundația SMURD, avionul s-a ocupat doar cu zboruri de antrenament, mentenanță și reparații.
Înaintea acestuia, fundația lui Arafat mai cumpărase la mîna a doua și avionul prăbușit în munții Apuseni în 2014, cu pilotul Adrian Iovan la manșă. Ori preluase de la CJ Constanța, cu doar o lună înainte de tragedie, elicopterul prăbușit în lacul Siutghiol, cu moartea a patru persoane, în decembrie 2014. Elicopter căzut la prima misiune medicală, trebuie spus.
Actualul purtător de cuvînt al SRI, Ovidiu Marincea, făcea acum cîțiva ani dezvăluiri foarte interesante despre Arafat și accidentele aparatelor achiziționate de Fundația SMURD.
”Avionul pilotat de Adrian Iovan prabusit in Apuseni era un aparat cumparat la mana a doua de Raed Arafat, vopsit si reconditionat de Regional Air Services din Tuzla, companie condusa de controversatul om de afaceri Dorin Ivascu. De asemenea, elicopterul cumparat de CJ Constanta, predat in aceasta luna catre SMURD, a fost reconditionat si intretinut de aceeasi firma a lui Ivascu. Modelul avionului pilotat de Iovan, care s-a prăbușit în Apuseni, era BN – 2A – 27 Islander.
Dar nu este totul. Fundatia pentru Smurd a cumpărat avionul sanitar de la firma Alfa Air, o companie controlată de omul de afaceri evreu Yigal Zuhar, un apropiat al lui Rard Arafat. Alfa Air închiriase aparatul de zbor fundației SMURD pentru fabuloasa sumă de 660.000 de euro înainte ca acesta să fie cumpărat cu aproape 1 milion de euro. Imediat după achiziție, aeronava a intrat în reparații.”
Mai dezvăluia Ovidiu Marincea:
”Elicopterul care s-a prabusit in lacul Siutghiol fost cumparat de CJ Constanta printr-un program transfrontalier Romania-Bulgaria pentru aproape 5 milioane de euro. Dupa aceasta achizitie, CJ Constanta a semnat un contract cu firma RAS, controlata de Dorin Ivascu, de operare si intretinere pentru suma de aproape 800.000 de euro. In luna decembrie, elicopterul a fost preluat de SMURD, reconditionat, iar in ziua prabusirii s-a efectuat prima misiune sub coordonare SMURD”.
Constatare simplă: un număr suspect de mare de aparate achiziționate de fundația SMURD se confruntă cu probleme tehnice, adesea chiar ”din prima”, iar prețul e plătit în vieți omenești.
În orice țară normală la cap, Raed Arafat ar fi avut de dat niște serioase explicații, începînd cu dosarul penal al adjunctului său și terminînd cu cei de la care își procură ”marfa” second hand.
Doar în România, în loc de asta, el e pus la butoanele coordonării pandemiei, poziție din care e un fel de al doilea președinte al țării, în acest moment.