GAFĂ URIAȘĂ/ Principesa Margareta a oferit decorația regală NIMIC FĂRĂ DUMNEZEU unui ateu

Sâmbătă, Principesa Margareta, Custodele Coroanei, i-a conferit lui Mircea Cărtărescu decoraţia regală “Nihil Sine Deo”. “ Dacă Alteţele Lor ar fi citit “Ochiul căprui al dragostei noastre” (Ed.Humanitas, 2012) ar fi descoperit că eternul candidat la Nobel, Mircea Cărtărescu, nu l-a descoperit niciodată pe Dumnezeu.

carteUnui ateu nu i se dă distincţia “Nimic fără Dumnezeu” eventual “nimic pentru nimic”. Ceremonia de la Palat a fost un non eveniment, o sfidare a dumnezeirii din Coroana română, a comentat pentru FLUX 24 24 cunoscutul regalist Marius Ghilezan, care a prezentat citatul din cartea apărută la Editura Humanitas în 2012:

„Eu am fost crescut fără Dumnezeu. N-am spus niciodată „Înger, îngerasul meu”, îngenuncheat împreună cu mama lângă pat, n-am fost la biserică, n-am cântat colinde creştine. La mine n-a venit niciodată Moş Crăciun. Din primii ani de viaţă am auzit ca Dumnezeu nu există, că sfinţii, îngerii, şi Isus însuşi sunt născociri băbeşti, că preoţii sunt nişte trântori.”

Mircea Cărtărescu are evident dreptul la propria opinie, dar a accepta o distincție în a cărui titulatură nu crezi pune mari semne de întrebare.

Un mare semn de întrebare este pus și în privința celor care au acordat decorația.

Principesa Margareta a organizat o petrecere de ziua ei la Castelul Peleş cu ocazia zilei sale de naştere. Din partea guvernului au participat Dacian Cioloş şi Vasile Dâncu.

Vineri, Custodele Coroanei a tăiat coroana, făcută din blat de tort.

CITIȚI ȘI:Jurnalistul monarhist Marius Ghilezan: De ziua ei, Principesa Margareta a tăiat coroana făcută din blat de tort, un gest de (ne)fericită abdicare

Hot this week

Topics

Mai mult

    SUA au pierdut al doilea avion de luptă într-o singură zi în Iran

    SUA au pierdut al doilea avion de luptă într-o...

    Iranienii l-au capturat pe pilotul american de F35 după o diversiune

    Corpul Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) l-a localizat și reținut...

    Americanii în criză de „metal de război”

    Stocurile americane de „metal de război” sunt în scădere...

    Asia în zodia jafurilor din cauza lipsei de combustibil

    Lipsa severă de combustibil cauzată de conflictul din Orientul...

    UE ia în calcul raționalizarea carburanților

    Uniunea Europeană ia în considerare măsuri precum raționalizarea combustibilului...

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA și alți 2 generali demiși de Hegseth

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA, Randy...

    Articole relationate

    Categorii populare