Home Analize Gabriela Horga (PNL): Am făcut săptămâna aceasta un prim pas pentru a...

Gabriela Horga (PNL): Am făcut săptămâna aceasta un prim pas pentru a investi mai ușor pe bursa românească și cu mai puțină birocrație

0

Am făcut săptămâna aceasta un prim pas pentru a investi mai ușor pe bursa românească și cu mai puțină birocrație. Acest prim pas s-a făcut prin adoptarea în Comisia de buget a Camerei Deputaților a unui raport favorabil al proiectului de lege care prevede impozitarea la sursă a câștigurilor la bursă: 1% pe investiţiile mai mari de un an şi 3% pentru cele mai mici de un an, față de 10% cât este impozitul astăzi. Acest proiect de lege a fost inițiat de mine, împreună cu colegul meu Sebastian Burduja(PNL), George Tuță(PNL) și Claudiu Muresan (USR), împreună cu parlamentari de la toate partidele și va ajunge la vot în plenul Camerei Deputaților, for decizional, afirmă pe Facebook deputata PNL de Giurgiu, Gabriela Horga.

Prin acest proiect ne-am propus să încurajăm atragerea și implicarea investitorilor individuali pe piața bursieră românească. Românii vor putea să investească mai ușor pe bursă și, dacă oamenii vor fi mai activi pe piața de capital, vom facilita accesul companiilor românești la finanțare, ceea ce va duce la dezvoltarea economiei. Ne aliniem și noi cu celelalte piețe europene care încurajează și care deja oferă un tip de impozit foarte scăzut pentru investiție. Și în România trebuie încurajate investitorul și investiția, mai ales pe piața de capital și BVB care oferă, în primul rând, transparență. Acest proiect este rezultatul consultării cu piața, cu toate părțile implicate, cu Bursa de Valori București, ASF, Asociația Administratorilor de Fonduri din România, Asociația Română a Băncilor, Asociația Brokerilor, Ministerul de Finanțe și vedem că deschiderea clasei politice și parteneriatul cu mediul privat poate duce la îmbunătățiri legislative concrete, mai spune Horga.

Ad

Exit mobile version