Home Politica Gabriela Firea: Ludovic Orban este om „mărunt politic”, dar care „s-a cocoţat...

Gabriela Firea: Ludovic Orban este om „mărunt politic”, dar care „s-a cocoţat prin şobolăneli în funcţii mari”

0

Prim-vicepreşedintele PSD, Gabriela Firea, a declarat marţi că preşedintele PNL, Ludovic Orban, merită să fie din toamnă doar o amintire în politica românească, acesta fiind „autorul moral şi politic al dezastrului de azi”, din Capitală.

„În goana după funcţii şi privilegii, unii oameni politici îşi uită datoria faţă de cetăţeni! Este şi cazul domnului Orban, care a recunoscut aseară că, dacă nu făcea un compromis politic pentru Bucureşti, mare cât Casa Poporului – alianţa PNL – USR – Plus – ‘Gabriela Firea era cea care câştiga detaşat încă un mandat de primar general’. Declaraţie făcută în contextul în care domnii Orban şi Cîţu se luptă pentru şefia PNL. Îşi încordează muşchii politici doar pentru a accede la cea mai înaltă funcţie din partid! Cum spuneam : pentru onoruri, pentru avantaje, pentru ei! Nu pentru oameni! (…) Domnul Orban merită să fie din toamnă doar o amintire – şi nu tocmai plăcută – în politica noastră! El este autorul moral şi politic al dezastrului de azi, din Capitală”, a scris Firea, pe Facebook.

Ea a adăugat că Ludovic Orban este om „mărunt politic”, dar care „s-a cocoţat prin şobolăneli în funcţii mari”.

Ad

Exit mobile version