Home highlight Gabriel Oprea dat afară de la Academia SRI

Gabriel Oprea dat afară de la Academia SRI

0

Fostul vicepremier Gabriel Oprea, acuzat de plagiat, confirmat de şeful Comisiei de Etică a Universităţii Bucureşti, la începutul lunii septembrie, nu mai coordonează, în prezent, lucrări de doctorat la Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul”.

Oprea nu mai este coordonator de doctorat la Academia Naţională de Informaţii, au precizat pentru MEDIAFAX surse oficiale.

De altfel, numele său nu apare pe lista coordonatorilor de doctorat ai instituţiei, postată pe site-ul acesteia.

Academia Naţională de Informaţii a emis, pe 7 septembrie, un comunicat, în care a anunţat că evaluează „stadiul implementării măsurilor privitoare la respectarea standardelor de calitate academică a tezelor de doctorat”.

Ad

Exit mobile version