Home Armata Gabriel Oprea aruncă cu bani în militari, politiști și jandarmi

Gabriel Oprea aruncă cu bani în militari, politiști și jandarmi

0

Gabriel Oprea, fost ministru al Apărării, a lansat, duminică, Uniunea Militarilor şi Poliţiştilor „Mihai Viteazul”, eveniment care a avut loc la Cercul Militar Naţional. Potrivit lui Oprea, Uniunea va acorda sprijin moral şi material militarilor care vor face parte din această structură, transmite Mediafax.

Oprea nu a explicat sursa de finanțare a asociației și ce va însemna concret sprijinul material acordat militarilor.

„Uniunea Militarilor şi Poliţiştilor „Mihai Viteazul” este o asociaţie profesională, deci nu are caracter politic, formată din militari, poliţişti, poliţişti de frontieră, pompieri, jandarmi, atât în rezervă cât şi în activitate şi este prima asociaţie de acest fel. Principiile fundamentale după care funcţionează Uniunea sunt: democraţie, interes naţional, respectarea drepturilor omului, respect faţă de lege, unitate de acţiune, loialitate şi disciplină, onoare şi demnitate”, a declarat, duminică, Gabriel Oprea.

Ad

Exit mobile version