Gabriel Berca, reținut

Direcția Națională Anticorupție informează că procurorii l-au reținut pe Gabriel Berca, senator la data faptei, pentru trafic de influență, urmând ca vineri să fie prezentat Curții de Apel Bacău cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis joi AGERPRES, în perioada aprilie 2010 — ianuarie 2012, Gabriel Berca, prin intermediul inculpatului Mihai Banu, a pretins și primit, atât pentru sine cât și pentru formațiunea din care făcea parte, de la un om de afaceri, în mai multe tranșe, suma totală de 185.000 euro pentru ca în calitate de senator și președinte al organizației județene Bacău a unui partid politic să își folosească influența personală pe lângă membri ai Guvernului, în vederea alocării unei sume de bani către o primărie de pe raza județului Bacău.

„Această sumă de bani era necesară pentru achitarea unor lucrări de construcție, în valoare de aproximativ 5,6 milioane lei, executate de firma omului de afaceri în beneficiul unității administrativ-teritoriale”, susțin procurorii.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump: Vreau să confisc petrolul Iranului

    Președintele american Trump a declarat că vrea să „confiște...

    Kazahstanul este interesat să furnizeze petrol Europei prin Rusia

    Kazahstanul este interesat să extindă transportul de petrol către...

    SUA au permis unui petrolier rusesc să ajungă in Cuba

    Statele Unite ale Americii au permis unui petrolier rusesc...

    Financial Times: Economia de rezistență a Iranului

    Iranul, în mijlocul războiului său cu SUA și Israelul,...

    Războiul din Iran lovește puternic agricultura românească

    De la 2.500 lei pe tonă înainte să înceapă...

    Fritz batjocorește Paștele pe bani publici

    Ediția 2026 a Târgului de Paști din Timișoara confirmă,...

    Mâna dreaptă a lui Putin: În maxim o lună Europa va cere energie din Rusia

    Europa se confruntă cu restricții energetice și va solicita...

    Articole relationate

    Categorii populare