Gabriel Berca, arestat preventiv

Gabriel Berca, fost consilier prezidenţial şi fost ministru al Internelor, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. El este suspect într-un dosar privind fapte de trafic de influenţă care ar fi fost comise în perioada 2010-2012, transmite Digi 24.

Între timp, apar noi detalii în dosarul fostului ministru de Interne Gabriel Berca. Acuzat că a primit 185.000 de euro mită pentru o intervenţie la colegii din Executiv, fostul senator ar fi încasat o tranşă din bani când era ministru. Procurorii spun că el a luat 50.000 de euro după ce a fost învestit în funcția de ministru.

Mai mult, arată documentele procurorilor, omul de afaceri care a plătit mita pentru a obţine finanţarea unei lucrări într-o comună din Bacău era nemulţumit că banii i-a încasat abia cinci ani mai târziu, aşa că a cerut mita înapoi.

În această cauză este implicat și Mihai Banu. Fostul deputat liberal de Bacău a fost arestat preventiv, la 10 iulie, pentru 30 de zile, în urma unei decizii luate de o instanță de judecată de la Curtea de Apel Bacău.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Kosovo a fost forțată de UE să renunțe la legea care expulza practic sârbii

    Presate de Uniunea Europeană, autoritățile din Kosovo au indicat...

    Iranul a atacat bănci Citibank din Golf

    Gardienii Revoluției din Iran au atacat cu drone sucursale...

    Manifestanți nemulțumiți de politicile guvernului cubanez au atacat sediul Partidului Comunist din nordul țării

    Manifestanții nemulțumiți de politicile guvernului cubanez au atacat astăzi...

    Mercosur lovește mierea românească

    Apicultorii români solicită măsuri urgente pentru sprijinirea familiilor de...

    Articole relationate

    Categorii populare