Frontex se pregătește de debarcarea afganilor în Europa

Uniunea Europeană se pregăteşte pentru un aflux de solicitanţi de azil afgani, indiferent că este vorba sau nu de oameni care fug de noul guvern taliban, a susţinut miercuri directorul general al Agenţiei Europene pentru Poliţia de Frontieră şi Garda de Coastă (Frontex), Fabrice Leggeri, potrivit Reuters citat de Agerpres.

Într-un interviu acordat agenţiei de presă britanice, Fabrice Leggeri a declarat că Frontex analizează posibilitatea unui val de migranţi afgani care ar urma să utilizeze fie rute clasice, precum cea prin Turcia şi Grecia, fie noi rute, cum ar fi cea prin Belarus.

Frontex ”monitorizează ceea ce se întâmplă” în interiorul Afganistanului însuşi, dar în acelaşi timp şi comunităţile afgane din ţări vecine, a explicat şeful Frontex, care a menţionat Iranul, Pakistanul, Tadjikistanul, Uzbekistanul şi Turkmenistanul.

”Aşteptarea noastră este ca, în funcţie de ceea ce se întâmplă în Afganistan, oameni aflaţi în nevoie de protecţie internaţională să încerce să plece din Afganistan. Dar ceea ce va fi foarte probabil să se întâmple întâi este ca afgani care trăiesc peste hotare să încerce să se mute către Uniunea Europeană”, a adăugat Leggeri.

Uniunea Europeană a căutat să-şi reformeze sistemul de imigraţie după criza din 2015-2016, când peste un milion de persoane au sosit în Europa, majoritatea utilizând ”ruta balcanică”.

”Acum nu poţi returna afgani către Afganistan. Evident nu putem face asta. Dar putem returna oameni care pretind că sunt afgani şi în realitate nu sunt”, a continuat directorul general al Frontex. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Afacerea americano-ruso-arabă a Lukoil

    Negociatorii continuă să discute acordul de achiziționare a activelor...

    Putin l-a invitat pe Schröder la ziua sa de naștere

    Președintele rus Vladimir Putin, aflând că fostul cancelar german...

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Decizia de pensionare e în sertar, oricând pot să plec. Şi totuşi, de ce rămân?

    de Adriana Stoicescu, judecător Declaraţie pe proprie răspundere Ieri am intrat...

    Euro scade față de dolarul american și crește inflația

    Euro a coborât la cel mai redus nivel față...

    Un consilier al lui Putin in China alimentează zvonurile despre o întâlnire Trump-Xi-Putin

    Asistentul președintelui rus, Nikolai Patrușev, a sosit astăzi în...

    Articole relationate

    Categorii populare