Home Analize Fritz a pus un toboșar șef la Filarmonica Banatul. Nu a vrut-o...

Fritz a pus un toboșar șef la Filarmonica Banatul. Nu a vrut-o pe Aura Twarowska cu peste 400 de spectacole la Opera din Viena

0

Aura Twarowska, mezzosoprană lugojeană cu experiență de peste 30 de ani în muzica de operă, putea fi numită director al Filarmonicii „Banatul” din Timișoara. Concursul la care aceasta și alți patru candidați s-au înscris a fost suspendat, iar, odată terminat și mandatul fostului director Ioan Gârboni, primarul Dominic Fritz trebuia să aleagă un interimar. Edilul-șef al Timișoarei a decis să-l numească pe Ovidiu Andriș. Acesta a fost finalist la Gala Matei Brâncoveanu 2021, votul fiind însă anulat pentru o posibilă fraudă, chiar acesta primind într-o singură zi mai multe voturi decât precedentele trei săptămâni și jumătate. Aura Twarowska a fost chiar sunată de primar înainte ca acesta să ia o decizie, însă i s-a spus că va fi aleasă „tinerețea”, scrie Ziua de Vest.

Ovidiu Andriș, cel numit de Fritz director interimar, s-a înscris și el în concursul de proiecte de management, însă, se pare, că a fost singurul care nu a trecut de proba dosarelor, lipsindu-i experiența necesară. Conform rezultatelor anunțate de Filarmonică la prima probă, „FBT0002”, candidatul despre care sursele noastre spun că este noul director interimar, nu îndeplinea nici criteriul de a avea cinci ani experiență în domeniul studiilor absolvite, nici pe cel de a avea trei ani de management al unei instituții sau organizații neguvernamentale de cultură.

Pe de altă parte, Aura Twarowska, în vârstă de 52 de ani, a urcat pe cele mai importante scene ale lumii, având numai la Wiener Staatsoper (Opera de Stat din Viena) peste 400 de spectacole până în prezent. Nici în privința studiilor aceasta nu este mai prejos: are, din 2010, un doctorat în Muzică la Universitatea Națională de Muzică București, iar, în prezent, urmează cursuri doctorale în domeniul Management la Universitatea de Vest din Timișoara. Pentru mezzosoprană, cel mai dezamăgitor este faptul că aceste lucruri nu au contat atunci când primarul Dominic Fritz a luat decizia de a-l numi pe Andriș.

Ovidiu Florian Andriș a fost și unul dintre cei cinci finaliști ai Galei Premiilor Matei Brâncoveanu 2021, organizate de Fundația Alexandrion. Câștigătorul ar fi urmat să primească 12.000 de euro, în timp ce ceilalți finaliști s-ar fi ales cu 1.500 de euro fiecare. Votul ar fi trebuit încheiat pe 27 mai, însă, cu două zile înainte de acest termen, a fost „suspendat temporar procesul de votare, ca urmare a unor suspiciuni legate de o posibilă utilizare a sistemului de vot electronic al Galei Premiilor Matei Brâncoveanu 2021 într-o manieră care încalcă prevederile Regulamentului competiției”, după cum încă se arată pe site.

„A ajuns în atenția noastră ipoteza că unele voturi au fost generate de IP-uri de risc, situație care ar fi putut discredita rezultatele Galei Premiilor Matei Brâncoveanu 2021”, au transmis organizatorii. Au fost contractați experți externi care au stabilit că „pentru toți participanții s-au înregistrat voturi generate de IP-uri de risc, pe care nu am fi putut să le luăm în considerare pentru calcularea rezultatelor finale”, se mai arată în mesajul care apare pe site-ul concursului. S-a propus reluarea votului, însă majoritatea celor nominalizați au ales să se retragă, astfel fiind decisă anularea ediției din acest an a Galei Premiilor Matei Brâncoveanu.

Într-o altă informare de presă, se menționează mai explicit: „În data de 25 mai, Fundația Alexandrion a sesizat o creștere amplă și inexplicabil de rapidă a numărului de voturi, de la 1.805 la 4.373, pentru Ovidiu Andriș, unul dintre cei cinci finaliști”. Votul în cadrul concursului a fost lansat pe 28 aprilie. Adică, într-o singură zi, Andriș a primit mai multe voturi decât avea, cumulat, în celelalte de 26 zile anterioare. Potrivit informațiilor obținute de Ziua de Vest, la momentul posibilei fraude, Andriș era pe locul 2, „la distanță considerabilă” de primul loc. Au fost găsite voturi de pe adrese IP de risc și pe numele celorlalți participanți, însă în număr insignifiant.

Ad

Exit mobile version