Home Externe #Frexit: Cei mai mulți dintre francezi vor referendum

#Frexit: Cei mai mulți dintre francezi vor referendum

0

Cei mai mulți dintre francezi (53%) și-ar dori un referendum cu privire la prezența Franței în Uniunea Europeană. De asemenea, francezii sunt europenii care își doresc în măsura cea mai mare limitarea circulației libere a forței de muncă, transmite RFI.

Ziarul francez Le Monde scrie că aceasta este una dintre revelațiile sondajului realizat la începutul lunii februarie, pe un eșantion de 8000 de alegători din șase țări ale UE (Germania, Franța, Polonia, Irlanda, Spania și Suedia), realizat de Universitatea din Edinburgh.

Astfel, 32% din francezi sunt în favoarea lipsirii de beneficii sociale a străinilor europeni pentru primii patru ani de stagiu ( față de 23% dintre germani și doar 17% dintre suedezi).

Pentru aproape jumătate dintre francezi, „Brexit”  nu ar fi un dezastru: 44% cred că „Marea Britanie ar trebui să părăsească UE „, în timp ce doar 27% dintre germani și doar 19% dintre spanioli împărtășesc acest punct de vedere.

Numai 40% din francezi cred că apartenența Marii Britanii este bună pentru UE, față de 48% dintre germani și 68% dintre irlandezi, al căror comerț depinde în mare măsură de  Londra. Oricum, două treimi dintre francezi și germani cred că Brexitul ar avea un impact „mic” sau chiar zero asupra vieții lor personale.

Întrebați dacă doresc o consultare privind apartenența la UE, francezii spun ”da” în proporție de 53%, față de 45% dintre germani și 47% dintre spanioli.

„Referendumul britanic este un laborator pentru alte referendumuri din Europa. O astfel de trivializare ar putea produce efecte devastatoare „, comentează Anand Menon, profesor de politica europeana la Kings College din Londra.

Poate extrema dreaptă franceză să se bucure de astfel de cifre?  Nu este sigur, dacă luăm în considerare că susținătorii unui referendum asupra „Frexit” (cum s-ar putea numi ruptura între Franța și UE) sunt departe de a fi de acord să și părăsească Uniunea: 45% din francezi ar vota să rămână în UE, față de 33%  pentru ieșire, în timp ce 22% nu au nici o opinie.

Ad

Exit mobile version