Fraudă de 60 de milioane euro la Banca Vaticanului

Angelo Caloia a fost director general al Băncii Vaticanului – sau Institutului pentru Opere Religioase, așa cum se numește oficial – între 1989 și 2009. Era celebrat drept îngerul (vezi prenumele) care s-a pogorât să vindece instituția coruptă. Asta până ieri când s-a aflat că Angelo Caloia a vândut, împreună cu alți doi complici, 29 de proprietăți ale Băncii Vaticanului și și-a calculat comisioane de tranzacție frumușele. Cei trei afaceriști vindeau imobilele Băncii către firme din paradisuri fiscale la prețuri subevaluate și apoi le vindeau mai departe la prețul pieței. Firmele offshore erau controlate de ei înșiși. Proprietățile din Roma sau Milano erau vândute și prin intermediul altor firme italiene care împărțeau apoi profitul cu cei trei oficiali de la Vatican.

Senzația acestui scandal este însă faptul că publicarea lui a venit chiar de la Vatican, nu de la autoritățile italiene. O practică șocantă pentru statul care era obișnuit să ascundă tot și orice de ochii lumii în speranța că așa apără sanctitatea instituțiilor proprii afectate profund de corupție. De notat că Banca Vaticanului a fost scoasă de autoritățile de supraveghere financiară din Italia din circuitul plăților internaționale cu carduri din cauza lipsei de transparență la începutul lui 2013. Instituția refuză și azi să aibă conturile la vedere, adică cine face un OP din Vatican poate rămâne neidentificat. Meritul acestei descoperiri îi aparține Papei Francisc, care a amenințat că va închide banca de tot dacă nu asigură mai multă transparență. Așa se face că au ajuns în birourile Băncii Vaticanului o grămadă de inspectori laici, străini de valorile fundamentale ale cardinalilor – adică acele conform cărora totul se face în liniște, nu în public – iar tranzacțiile financiare dubioase încep să iasă la lumină.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Avocatul lui Maduro cere să fie plătit de guvernul venezuelean

    Astăzi, procesul împotriva fostului președinte venezuelean Nicolas Maduro a...

    Complexul chimic din China al BASF de 10 miliarde de dolari e operațional

    În cursul zilei de joi, gigantul german al industriei...

    Guvernul închide posibilitatea repunerii in funcțiune a unităților de producție pe lignit și huilă

    Guvernul a modificat, prin ordonanță de urgență, legislația decarbonării...

    Putin: Consecințele conflictului din Orientul Mijlociu sunt ca ale coronavirusului

    Consecințele conflictului din Orientul Mijlociu sunt deja comparate de...

    Șeful Organizației Mondiale a Comerțului: Ordinea mondială s-a schimbat

    Sistemul multilateral s-a schimbat în mod fundamental și țările...

    Sindicaliștii din Romsilva despre „ridicolă” ministră de la Mediu

    Nemulțumirile ministrei Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, referitoare...

    Fost șef MI6: Iranul a obținut avantajul in fața SUA

    Iranul deține avantajul în conflictul cu Statele Unite, acestea...

    Articole relationate

    Categorii populare