Epopeea prin care frații Ioan și Viorel Micula încearcă de mai mulți ani să își recupereze de la statul român o datorie care a ajuns în prezent, cu tot cu penalități, la peste 300 de milioane de dolari, a intrat într-o nouă etapă: strânsul cu ușa. Executorii judecătorești au pus popriri pe conturi ale Ministerului Finanțelor, precum și sechestru asigurător pe o parte din acțiunile pe care statul le deține la trei mari companii strategice – Nuclearelectrica, Conpet și Romatsa – și așteaptă o decizie a instanței pentru a declanșa executarea lor silit, transmite Radio Europa Liberă.
RELATAREA RADIO EUROPA LIBERĂ:
Dacă se ajunge aici, teoretic, frații Micula devin proprietari și pot face ce vor cu acțiunile la aceste trei mari companii, ceea ce poate avea implicații strategice imprevizibile pentru România, fiind în joc centrala nucleară de la Cernavodă, conductele de petrol și traficul aerian. În realitate, investitorii doresc doar să forțeze statul să își onoreze obligația de plată, instituind practic un blocaj contra statului în aceste companii. Cu fiecare zi de întârziere, România pierde 70.000 de dolari penalități care se adaugă la datoria către frații Micula, conform avocatului oamenilor de afaceri româno-suedezi.
În urma unui proces internațional de arbitraj la ICSID, oamenii de afaceri Ioan și Viorel Micula, fondatorii grupului European Food&Drinks, au câștigat în 2013, apoi definitiv în 2016, dreptul la despăgubiri din partea statului român, pentru că nu le-a protejat investiția și le-a provocat pagube. Pe scurt, o despăgubire care inițial depășea 70 de milioane de dolari a ajuns astăzi, cu penalități, să se cifreze la peste 300 de milioane de dolari, conform avocatului fraților Micula, Ion Dragne.
„În prezent, dobânzile care se calculează la ceea ce a stabilit instanța arbitrală sunt de circa 70.000 de dolari pe zi, bani pe care îi suportă contribuabilul român. Din păcate, a fost tergiversată plata, investitorii au vrut să găsească soluții de rezolvare amiabilă a disputei cu statul român. Am avut întâlniri la Ministerul Finanțelor, ele sunt la capitolul pierderi. A fost nevoie să se reia executarea silită acum”, a explicat pentru Europa Liberă avocatul Ion Dragne.
Pentru a se asigura că primesc acești bani, oamenii de afaceri au declanșat executarea silită a statului și au cerut sechestru asigurător pe acțiuni ale statului – un pachet de peste 58% din acțiunile Ministerului Economiei și Energiei la Conpet și de peste 22% din Nuclearelectrica, compania de stat care administrează centrala nucleară de la Cernavodă. La acestea, se adaugă și o parte din acțiunile deținute de stat la Romatsa, prin ministerul Transporturilor.
„E singurul caz pe care îl știu, nu s-a mai ajuns la punerea de sechestru pe acțiunile statului. Este și un caz de mare anvergură, sunt sume mari”, explică pentru Europa Liberă analistul economic Aurelian Dochia.
În prezent, executarea silită este suspendată în instanță, la Judecătoria sectorului 5, fiind atacată de Ministerul Finanțelor, însă acest lucru este o formalitate, susține avocatul Ion Dragne, până când instanța stabilește primul termen de judecată și dacă dă curs executării silite sau nu. Până atunci, penalitățile pentru statul român se adună în continuare, la rata de 70.000 de dolari pe zi, conform avocatului Ion Dragne.
Ce urmăresc frații Micula cu acțiunile „strategice”. Care sunt riscurile pentru România
„Finalitatea urmărită de investitor nu este să dobândească proprietatea unor companii ale statului, ci să își recupereze sumele recunoscute printr-o hotărâre arbitrală”, explică pentru Europa Liberă avocatul Ion Dragne.
„Întotdeauna clienții mei au fost dispuși să nu se ajungă la această formă de recuperare a creanței, motiv pentru care au făcut cereri în decursul timpului și pentru oprirea litigiului, și pentru a se rezolva, într-o formă civilizată, ceea ce s-a stabilit. În măsura în care statul nu-și îndeplinește obligația și nu dă semne de dorință de înțelegere, creditorul are dreptul să continue executarea”, mai spune reprezentantul oamenilor de afaceri.
Teoretic, dacă instanța dă curs executării silite, frații Micula pot dispune cum vor de acțiunile pe care s-a pus sechestru la cele trei companii strategice ale statului, inclusiv să le vândă la licitație publică, ca pe orice bun executat silit. Până atunci, orice eventuală intenție a statului de a vinde, de a lista la bursă sau de a privatiza aceste companii este blocată. „La acest moment, ca urmare a sechestrului executoriu, vânzarea sau orice formă de tranzacție cu privire la acțiunile respective este interzisă de lege”, spune avocatul fraților Micula.
Analistul economic Aurelian Dochia consideră că cel mai probabil „soluția spre care vor fi nevoite să meargă autoritățile este să încerce să facă o negociere cu frații Micula și un fel de înțelegere amiabilă privind acele datorii istorice”. Presiunea în acest sens derivă tocmai din faptul că dacă se ajunge la executarea silită a acțiunilor, frații Micula „pot ajunge proprietari pe acțiuni și pot vinde”.
„În ce modalitate pot vinde, către cine, e greu să facem presupuneri, dar evident că rezultatul acestui proces de vânzare ar putea fi cu impact asupra structurii de acționariat a companiilor și a influnței asupra deciziilor strategice ale acestor companii. Poate veni orice investitor privat, român sau străin, care să dorească să-și impună o anumită linie în compania respectivă. E greu de prevăzut încotro se pot îndrepta lucrurile și tocmai de aceea cred că statul român va prefera să găsească o soluție alternativă, de a plăti acești bani fraților Micula”, arată Aurelian Dochia.
Analistul arată că, deși nu este vorba despre pachete de acțiuni mari, de control în cele trei companii strategice, dacă frații Micula ajung să dispună de ele, pot recurge la vânzarea pe bursă, spre exemplu.
„Piața internă nu suportă un pachet atât de mare, nu există cumpărători care să aibă sumele necesare pentru această investiție. Dar poate o companie de stat să ajungă să cumpere și să fie acționar în Conpet sau Nuclearelectrica. Jocul se va purta încă doi-trei ani de acum încolo, sunt multe opțiuni de cântărit”, consideră analistul Aurelian Dochia.
În plus, presiunea făcută de frații Micula pe stat se traduce și într-o presiune directă pe execuția bugetară, mai arată Aurelian Dochia: „Statul până acum a vrut să tergiverseze, a crezut că scapă cumva și nu e obligat să scoată banii. Este o sumă mare, pe orice execuție bugetară s-ar fi cunoscut cu vârf și îndesat. Eu cred că nu prea mai există portițe de scăpare, statul va trebui să găsească sumele, să plătească eșalonat. Este o presiune mare și în niciun caz nu poate fi pusă suma pe bugetul unui singur an, ar trebui să se înțeleagă cu frații Micula să o eșaloneze pe mai mulți ani”.
Cum a ajuns statul dator la frații Micula
În 1999, guvernul român condus de Radu Vasile a oferit investitorilor facilități timp de 10 ani, dacă vin în zonele desemnate de guvern ca fiind defavorizate. Ioan și Victor Micula și-au amplasat fabrica de băuturi alcoolice și carbogazoase și sediul firmelor din grupul European Food&Drinks în regiunea minieră Ștei-Nucet, din județul Bihor, care era o zonă defavorizată la începutul anilor 2000. În 2004 însă, pentru a îndeplini condiționalitățile de aderare la Uniunea Europeană, guvernul român a anulat schema de facilități oferită investitorilor în zonele defavorizate, pentru că era considerată ajutor de stat, ilegal în UE.
„Frații Micula și companiile lor au făcut investiții considerabile, care au fost ulterior desființate de România, în contextul aderării la UE, fără să țină cont de drepturile înnăscute, paralizându-le investiția pe care au făcut-o. Existau facilități pentru investitorii care își amplasau investiția în zonele defavorizate. Oamenii au venit, au făcut investiția, au sperat că vor beneficia de ceea ce statul s-a angajat prin lege să dea și apoi au constatat cu neplăcută surprindere că statul a anulat toate facilitățile, pe motiv că nu mai sunt oportune”, a explicat pentru Europa Liberă avocatul Ion Dragne.
Tribunalul arbitral ICSID a decis în 2013 să acorde despăgubiri de aproximativ 178 de milioane de euro fraților Micula, pentru „revocarea facilităților pentru materiile prime și costul sporit al zahărului care a urmat, pentru creșterea costului altor materii prime, pentru pierderea capacității de stocare a zahărului la prețuri mai mici, pentru pierderea de profit care rezultă din vânzările de produse finite care nu au fost realizate”. România a atacat decizia, fără succes. Un istoric complet al cazului poate fi consultat la Curtea de Justiției a UE.
