Și premierul Orban va da atacul la dividendele companiilor de stat: 1,5 MILIARDE LEI

Premierul Ludovic Orban a spus într-o discuţie telefonică cu Ziarul Financiar că vor exista solicitări de divi­den­de de circa 1,5 mld. lei pe care le va trimite companiilor de stat, dar că încă nu ştie dacă plăţile vor fi efectuate anul acesta sau în 2020.

Cel mai probabil aceste solicitări de la companiile de stat, o listă pe care ar putea intra şi companiile de la Bursă, vor fi trimise pentru a îmbunătăţi situaţia macroeconomică în degradare, reflectată în prezent printr-un deficit de 4,4% din PIB, în contextul în care Orban promite 3,5% pentru 2020. „Există solicitări de dividende din partea Ministerului de Finanţe de 1,5 miliarde de lei de la compa­niile de stat. Nu se ştie dacă vor fi acordate anul acesta sau anul viitor“, spune Ludovic Orban fiind întrebat de ZF dacă guvernul pe care îl conduce va solicita dividende de la companiile din subordine, având în vedere că Fondul Proprietatea, acţionar la Nuclearelectrica şi Hidroelectrica, a cerut deja dividende de la aceste companii.

Miercuri, de la ora 12.00, Ludovic Orban i-a primit la Palatul Victoria pe reprezentanţii Fondului Proprietatea, dar biroul de presă al Guvernului nu a oferit detalii pe marginea acestei întâlniri. Orban s-a întâlnit miercuri şi cu Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), cel mai mare investitor instituţional din România, iar reprezentanţii Guvernului au spus că cele două părţi au convenit o serie de măsuri prioritare, printre care şi listarea companiilor de stat.

Orban nu a menţionat companiile cărora le-au fost solicitate dividendele sau din ce surse ar putea fi acordate (profit net, rezerve), însă a spus că Florin Cîţu, Ministrul de Finanţe, care se află la reuniunea Consiliului ECOFIN de la Bruxelles, este în măsură să ofere mai multe detalii pe acest subiect. Cîţu nu a putut fi contactat de ZF pentru a da mai multe detalii pe marginea acestui subiect, care ar putea alimenta ascensiunea Bursei peste pragul psihologic de 10.000 de puncte.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Grecia atrage atenția UE că interdicția pentru GNL-ul rusesc va afecta economia europeană

    Grecia și-a exprimat îngrijorarea serioasă cu privire la impactul...

    România a câștigat „Zmeura de Aur” la dezastru economic

    De aproximativ 10 luni, România domină detașat primul loc...

    „Hackerii ruși” din furtul secolului umflă conturile statului român

    Un presupus atac cibernetic a vizat aplicația Agenției Naționale...

    Serbia spune că va atrage investiții americane de 20 miliarde dolari

    Ministrul sârb pentru Integrări Europene, Nemanja Starović a declarat...

    Air Serbia a ajuns la 40 de avioane și se extinde, TAROM are 12

    Directorul general al Air Serbia, Jirži Marek, a declarat...

    Dictatura lui Péter Magyar

    Pe 17 iulie, președintele ungar Tamás Szujok trebuie să...

    Articole relationate

    Categorii populare