spot_img
0.5 C
București
duminică, decembrie 22, 2024
AcasăDezvaluiriFratele directorului SRI, acuzat că acoperă cazul unei minore românce umilită în...

Fratele directorului SRI, acuzat că acoperă cazul unei minore românce umilită în Spania

-

Consulul României de la Castellon (Spania), Robert Claudiu Hellvig. fratele directorului SRI, Eduard Hellvig, este acuzat că acoperă cazul unei eleve de naționalitate română care a fost umilită în fața întregii clase de un profesor de arte plastice de la Instituto de Educación Secundaria (IES) BENICALAP, din Valencia. Acesta i-a spus româncei să își schimbe numele dacă a venit în Spania pe motiv că el nu îl înțelege.

- Reclama -

Cazul a fost mediatizat de inforoes.com și preluat de FLUX 24.

- Advertisement -

ULTIMA RELATARE A INFOROES.COM DESPRE CAZ ȘI ACUZELE ADUSE FRATELUI DIRECTORULUI SRI:

Mama fetei a povestit că în prima zi de școală, pe 8 septembrie, la ora de educație plastică, profesorul a început să strige catalogul.

„Când a ajuns la ea, profesorul a întrebat-o de ce are două prenume. Fata i-a spus că așa e în România. Enervat de răspunsul elevei, profesorul i-a spus: «Que te vayas a tu puto país a cambiarte tu nombre que eso no lo entiendo yo» («Pleacă în nenorocita ta de țară și schimbă-ți numele, că eu nu-l  înțeleg»)”, spune mama fetei.

Întregul episod s-a petrecut în clasa, de față cu mai mulți elevi.

Pe 19, septembrie, fata a avut din nou oră cu același profesor.  Din nou, bărbatul a ținut să-i „reamintească” elevei că nu-i înțelege numele.

La sesizarea Inforoes, Consulatul României din Castellon de la Plana a trimis, pe 20 septembrie, o scrisoare către Inspectoratul Teritorial de Învățământ din Comunitatea Valencia în care cere clarificări asupra situației de la instituția de învățământ menționată.

Din declarațiile părinților elevei în cauză a rezultat că cei din conducerea institutului au încercat să îi convingă să semneze o hârtie cu scopul de a mușamaliza cazul. Mai mult, potrivit părinților, conducerea școlii a încercat intimidarea elevei de numai 13 ani.

Între timp, familia, însoțită de reprezentanții Misiunii Diplomatice de la Castellon de la Plana, a avut o întâlnire cu reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Învățământ al Comunității Valencia. În urma discuțiilor, s-a dovedit că inspectorii spanioli nu aveau cunoștință de cele întâmplate la „Instituto de Educación Secundaria BENICALAP”. Directoarea institutului a încercat să ascundă o parte din cele întâmplate, dar părinții au prezentat probe prin care se adeverește că versiunea lor este cea corectă.

Autoritățile spaniole au promis că vor ancheta cazul și că vor trimite, în cel mai scurt timp, un raport privind situația și măsurile luate.

La expirarea termenului legal de 30 de zile, în care instituțiile spaniole sunt obligate să răspundă solicitărilor, am contactat consulatul, de unde ni s-a spus că nu există încă niciun răspuns cu privire la cazul elevei și că va fi trimisă o altă petiție.

Joi, 10 noiembrie, la aproximativ două luni de la demersul consulatului, a fost primit raportul asupra cazului, după cum ne-a anunțat consulul de la Castellon, Robert Claudiu Hellvig. El ne-a mai spus că documentul a fost redactat în limba valenciană, deși Constituția Spaniei prevede, la articolul 3, că limba oficială a statului spaniol este „castellano”.  Am solicitat instituției statului român raportul în cauză, mai ales că, în timpul discuțiilor din luna septembrie, Inforoes a pus la dispoziția misiunii diplomatice toate informațiile cu privire la cazul elevei discriminate.

Răspunsul consulatului a fost: „având în vedere că este vorba de o corespondență între instituții, vă informez că nu este posibilă punerea la dispoziția dumneavoastră a unui document sau a unui rezumat fără acordul prealabil al emitentului și de asemenea al familiei elevei implicate în incident. În cazul în care doriți să aflați detalii asupra documentului despre care constat că este de interes public, vă sugerez să vă adresați direct departamentelor de relații cu media ale Generalitat Valenciana și respectiv al Consiliului pentru Educație, Știință, Cercetare și Sport din cadrul executivului autonom de la Valencia, sau familiei elevei de origine română implicate”.

Am contactat familia care nici astăzi, 15 noiembrie, nu a primit raportul în cauză, nici din partea autorităților române, nici din partea autorităților spaniole. În continuarea vom solicita documentul respectiv autorităților spaniole. Mai mult decât atât, în conunicarea oficială a Consulatului către Inforoes nu se specifică niciun fel de lege care să ateste că acel raport poate fi clasificat din motivele enumerate mai sus. Considerăm că este doar o încercare de mușamalizare a cazului, întrucât numai pentru comunicarea între instituții a fost nevoie de două luni, ceea ce înseamnă că o solicitare din partea presei ar putea dura cel puțin tot atât timp, ba chiar mai mult, iar opinia publică ar afla despre acest caz undeva în primăvara lui 2017.

Adresăm public consulatului o serie de întrebări:

  1. Ce se va întâmpla, în continuare, cu raportul autorităților spaniole?

  2. Consulatul României de la Castellon este mulțumit de rezoluție?

  3. Cum va ajuta acest raport românii din Spania care se vor confrunta cu astfel de situații, având în vedere că investigațiile nu sunt făcute publice?

  4. Consulul României de la Castellon de la Plana, Dragoș Țigău, a declarat că astfel de evenimente nu trebuie ascunse și că trebuie raportate fără întârziere. Ne întrebăm, legitim, de ce ar denunța, românii, astfel de incidente, în condițiile în care consulatul ascunde rezultatele anchetelor autorităților spaniole?

  5. Același consul declara în luna septembrie că oferă românilor tot sprijinul necesar. Îi întrebăm, de această dată, pe românii din zona Valencia dacă se simt sprijiniți de Dragoș Țigău sau dacă măcar au auzit de această persoană.

  6. Tot la capitolul discriminare, dorim să îl întrebăm pe Dragoș Țigău în ce stadiu se află ancheta cu privire la inscripțiile antiromânești din Parcul Ribalta? Există un raport secret și cu privire la acestea? Pentru că, după cum observăm, există tendința ca incidentele rasiste împotriva românilor să fie trecute sub tăcere, probabil pentru ca asupra lor să se aștearnă uitarea.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img