Home Analize Franța vrea plafonarea prețului la gaze la nivel european, dar unele țări...

Franța vrea plafonarea prețului la gaze la nivel european, dar unele țări se opun

0

Franţa a propus un plafon la scara întregii Uniuni Europene pentru preţul gazelor naturale, în ideea de a întări poziţia de negocierile a blocului comunitar în relaţia cu producătorii, dar unele state membre nu sunt de acord cu această idee, a declarat vineri ministrul francez al Finanţelor, Bruno Le Maire, transmite Reuters.

Franţa deţine preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene timp de şase luni (ianuarie-iunie 2022).

Bruno Le Maire le-a spus parlamentarilor francezi că a făcut o propunere către omologii săi europeni pentru un plafon de preţ deoarece asta ar pune blocul comunitar într-o poziţie mai bună pentru a negocia cu producători precum grupul rus Gazprom sau compania algeriană Sonatrach.

„Este o intervenţie pe piaţă care îngrijorează unii din partenerii noştri europeni dar este o propunere pe care o facem cu preşedintele pentru a introduce un plafon la preţul gazelor la nivel european”, a spus Bruno Le Maire.

Ministrul francez al Finanţelor nu a dezvăluit care sunt ţările membre care sunt în favoarea propunerii dar Grecia a propus şi ea o plafonare a preţurilor la nivel european la fel ca şi directorul grupului francez de utilităţi Engie.

Ad

Exit mobile version