Home Externe Franța și Germania vor ca UE să decripteze aplicația Telegram

Franța și Germania vor ca UE să decripteze aplicația Telegram

0

Miniștrii de interne francez și german au cerut marți Comisiei Europene să încadreze juridic rețelele de telecomunicații criptate, inclusiv aplicațiile de mesagerie non-europene, vizând în special aplicația Telegram folosită de jihadiști, informează AFP.

‘Împreună cu (ministrul de interne german) Thomas de Maiziere propunem ca executivul UE, Comisia Europeană, să studieze posibilitatea unui act legislativ care să uniformizeze drepturile și obligațiile tuturor operatorilor, indiferent dacă sediul juridic al acestora este sau nu în Europa’, a declarat ministrul francez Bernard Cazeneuve la finalul întrevederii cu omologul său german.

Un asemenea act juridic ar permite ‘impunerea de obligații operatorilor care s-ar dovedi necooperanți, în special în ceea ce privește retragerea de conținut ilicit sau descifrarea de mesaje în cadrul anchetelor judiciare’, a adăugat el.

Cei doi miniștri vizează în mod concret aplicația de mesagerie criptată Telegram, creată de ruși și cu mare priză în special în rândul jihadiștilor, pentru confidențialitatea sa.

‘Schimburile tot mai sistematice operate prin intermediul unor aplicații precum Telegram trebuie, în cadrul unor proceduri judiciare, să poată fi identificate și utilizate ca elemente de probă de către serviciile de investigație și magistrați’, a adăugat Cazeneuve.

Totodată, ministrul a precizat că nu este vorba de a pune în discuție codificarea care ‘permite securizarea conversațiilor’.

Ad

Exit mobile version