spot_img
miercuri, 25 februarie, 2026
8.2 C
București

Franța și Germania s-au alăturat Comisiei Europene și altor 15 țări la Curtea de Justiție Europeană cerând renunțarea la legea maghiară de interzicere a propagandei homosexuale în scoli

Franţa şi Germania s-au alăturat acţiunii judiciare pe care Comisia Europeană a declanşat-o împotriva Ungariei la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) în cazul legii pentru protecţia minorilor, despre care Bruxellesul consideră că este o lege homofobă ce încalcă „drepturile fundamentale şi valorile europene” pentru că interzice în şcoli materialele despre homosexualitate, relatează agenţiile AFP şi EFE.

Anterior, Finlanda s-a alăturat şi ea demersului, imediat ce Ungaria i-a ratificat aderarea la NATO, atitudine taxată de Budapesta ca fiind lipsită de onestitate. „Prietenii noştri finlandezi mai au multe de învăţat în materie de onoare. Să cerşeşti până obţii ceva, apoi să întorci imediat spatele nu este un comportament onorabil”, a remarcat secretarul de stat din MAE ungar Tamas Menczer.

Numărul statelor UE care s-au asociat acestei acţiuni a Comisiei Europene, susţinută şi de Parlamentul European, ajunge astfel la 15 – Belgia, Luxemburg, Olanda, Austria, Irlanda, Malta, Danemarca, Portugalia, Spania, Suedia, Slovenia, Grecia, Finlanda, Franţa şi Germania.

„Pentru noi este clar: legea ungară încalcă legislaţia UE, drepturile fundamentale şi valorile europene. Aducem Ungaria în faţa CJUE şi acum îi revine tribunalului să se pronunţe”, a declarat un purtător de cuvânt al Comisiei Europene.

„Cincisprezece state membre şi Parlamentul European, instituţie a poporului european, se poziţionează clar de partea libertăţii”, s-a bucurat eurodeputatul francez Pierre Karleskind, membru al grupului Renew Europe şi vicepreşedinte al intergrupului LGBTI din Parlamentul European.

Adoptată în anul 2021, noua lege ungară care interzice promovarea homosexualităţii în şcoli prevede că ”pornografia şi conţinuturile ce reprezintă sexualitatea sau promovează devierea de la identitatea de gen, schimbarea de sex şi homosexualitatea nu trebuie să fie accesibile celor cu vârste sub 18 ani”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Departamentul de Stat către Kiev: Nu mai atacați Novorosiisk

    Departamentul de Stat al SUA i-a cerut guvernului ucrainean...

    Turismul, scădere de 13,9% in 2025

    Volumul cifrei de afaceri din serviciile de piață prestate...

    Șeful liberal al CJ Ilfov, atac la consilierul lui Bolo: INACCEPTABIL

    Vreau să îl întreb public pe premierul României dacă...

    Bolo anunță creșterea vârstei de pensionare pentru toți românii

    Premierul Ilie Bolojan a afirmat, marţi seară, că principala...

    CEO-ul JP Morgan: Gândaci de bucătărie fac lucruri stupide

    Jamie Dimon, CEO al JPMorgan, cea mai mare bancă...

    Articole relationate

    Categorii populare