Nigerul a retras autorizaţia de exploatare a unui zăcământ de uraniu de care beneficia compania franceză Orano, decizie ce survine în contextul tensiunilor între Franţa şi fosta sa colonie africană unde o juntă militară instalată la putere prin lovitură de stat a rupt legăturile cu Parisul şi caută parteneri în afara lumii occidentale, dar şi în urma unor neînţelegeri între respectiva companie şi autorităţile locale.
Compania Orano a transmis agenţiei France Presse un comunicat referitor la decizia luată de autorităţile din Niger, fără ca acestea din urmă să facă deocamdată vreun anunţ public.
Zăcământul de la Imouraren, în nordul Nigerului, este unul dintre cele mai mari din lume, cu rezerve estimate de circa 200.000 de uraniu. Exploatarea acestuia ar fi trebuit să înceapă în 2015, dar compania Orano (fosta Areva) a amânat lansarea lucrărilor de pregătire a exploatării după ce catastrofa nucleară de la Fukushima (Japonia) a avut ca efect scăderea preţului uraniului.
Autorităţile din Niger, atât cele ale fostului preşedinte pro-occidental Mohamed Bazoum, înlăturat în iulie 2023 prin lovitură de stat, cât şi cele instalate de atunci la putere, au somat de mai multe ori compania franceză să iniţieze exploatarea. În comunicatul emis joi, aceasta menţionează că infrastructurile zăcământului au fost redeschise pe 4 iunie pentru lucrările de pregătire a exploatării, dar cu toate acestea autorizaţia i-a fost retrasă.