Franţa, Germania, Italia şi Spania pun presiune pe comisarul european român al transporturilor: CER SPRIJIN FINANCIAR ”MASIV”

Franţa, Germania, Italia şi Spania au solicitat Comisiei Europene să garanteze buna funcţionare a sistemului de transport şi să pregătească sprijin masiv pentru acest sector, care a fost foarte afectat de epidemia COVID-19, a informat vineri secretarul de stat francez pentru transport Jean-Baptiste Djebbari, transmite AFP conform Agerpres.

Comisarul european pentru transporturi este românca Adina Vălean.

„Împreună cu omologii mei german, italian şi spaniol, cer Comisiei Europene să îşi dubleze eforturile pentru: garantarea continuităţii fluxului de mărfuri, protejarea companiilor noastre, în special în sectorul aviaţiei (şi) mobilizarea finanţărilor europene pentru operatorii transportului feroviar de marfă”, a scris pe Twitter Djebbari.

„Franţa, Germania, Italia şi Spania cer să fie luate rapid măsuri ferme”, au cerut pe 2 aprilie, într-o scrisoare, miniştrii de resort ai celor patru state membre Jean-Baptiste Djebbari (Franţa), Andreas Scheuer (Germania), Paula De Micheli (Italia) şi José Luis Alabos (Spania) comisarului european pentru transporturi Adina-Ioana Vălean.

„Solicităm punerea în aplicare a unor instrumente eficiente pentru a gestiona dificultăţile actuale în scopul restabilirii unei conectivităţi stabile cât mai curând posibil”, se arată în scrisoare.

În opinia iniţiatorilor acestui demers, este vorba de „asigurarea continuităţii transportului de mărfuri către şi în UE”, o continuitate considerată „esenţială pentru asigurarea livrării de mărfuri, în special a produselor alimentare şi medicale”.

Cele patru state europene cer control sanitar nediscriminatoriu la frontieră, ajustarea timpului de condus al şoferilor fără ca aceştia să fie puşi în pericol, „protecţie sanitară adecvată” pentru şoferi şi înfiinţarea unui grup operativ responsabil cu monitorizarea situaţiei.

De asemenea, criza impune suspendarea sau revizuirea unei părţi din reglementările europene, cum ar fi prelungirea temporară a perioadei de valabilitate a anumitor autorizaţii sau amânarea adoptării unor măsuri obligatorii, consideră oficialii celor patru state.

Companiile din domeniul transporturilor, „indiferent de dimensiune, inclusiv aeroporturile şi furnizorii de servicii de navigaţie aeriană”, ar trebui să poată beneficia, de asemenea, de ajutoare de stat cu caracter excepţional, având în vedere scăderea dramatică a activităţii lor.

Pe termen lung, Franţa, Germania, Italia şi Spania solicită Comisiei să „protejeze infrastructurile şi operatorii vitali” printr-o nouă „politică industrială a transporturilor” şi un control întărit al investiţiilor străine ne-europene.

Cele patru ţări consideră, de asemenea, că sectorul va avea nevoie de mulţi bani pentru a face faţă şocului financiar suferit de companiile de transport. Miniştrii menţionează în special companiile de transport rutier şi feroviar de marfă şi transporturile fluviale şi maritime, precum şi administratorii de infrastructură.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Spania reduce TVA-ului la electricitate, gaze și combustibili de la 21% la 10%

    Prim-ministrul spaniol Pedro Sánchez a prezentat astăzi un pachet...

    Arabia Saudită: Prețul petrolului va crește la 180 de dolari

    Oficialii din Arabia Saudită cred că prețul petrolului ar...

    Trump s-a răzgândit: Nu mai desfășoară trupe terestre împotriva Iranului

    Președintele american Donald Trump a promis joi că nu...

    Tulsi mai pune o cărămidă in controversa iraniană a lui Trump

    Directoarea serviciilor de informații americane Tulsi Gabbard a refuzat...

    Ciprul vrea să rediscute prezența bazelor militare britanice

    Președintele Ciprului, Nikos Christodoulidis, a declarat astăzi că este...

    Șeful Pentagonului: Nu avem arme de dat Ucrainei

    Arsenalele de arme avansate ale Statelor Unite sunt încă...

    Articole relationate

    Categorii populare