spot_img
14 C
București
vineri, aprilie 19, 2024
AcasăAnalizeAFACERI ÎN STARE DE URGENȚĂ: DEZINFECȚIE CU DEDICAȚIE, LA ORȘOVA

AFACERI ÎN STARE DE URGENȚĂ: DEZINFECȚIE CU DEDICAȚIE, LA ORȘOVA

-

Chiar și în vremuri cumplite, unele afaceri cu statul merg șnur! Primăria Orșova a preferat să achiziționeze servicii de dezinfecție și dezinsecție de peste 46.000 de euro de la o firmă fără experiență, ignorând contractul în vigoare cu o companie cu experiență de 14 ani în acest domeniu. Căutând după firma potrivită, primarul a întârziat dezinfecția, contrar prevederilor Ordonanței Militare nr. 4/2020.

Criza e criză, virusul e virus, dar afacerile sunt afaceri! La Orșova, orgoliile și frustrările unui primar, în care nici propiul partid nu mai are încredere, pentru a-l susține la alegerile locale, au făcut ca viața și sănătatea orșovenilor să fie pusă în pericol major, iar aici organele abilitate ale statului român ar trebui să se autosesizeze rapid.

Avem firmă la dispoziție, dar căutăm una mai apropiată

Plecând de la cadrul legal conferit de Ordonanța Militară nr. 4/2020, pentru prevenirea răspândirii COROVAVIRUS în comunitățile locale, guvernul a dispus, cu aplicare imediată, acțiuni de dezinfecție. Mai exact, Ordonanța Militară 4 spune la articolul 6, alineatul 1: „Autoritățile administrației publice locale vor asigura montarea de dispozitive cu soluții dezinfectante la toate intrările blocurilor de locuințe situate pe raza unității administrativ-teritoriale și vor dezinfecta periodic lifturile, casa scărilor și alte spații comune”. La alineatul 2 al aceluiași articol 6 se arată: „Măsura se aplică începând cu data de 31 martie 2020”. Dar poate că primarul Orșovei, Marius Stoica, nu a citit acest articol. Altfel nu se explică de ce a fost nevoie să aducă o firmă de aiurea, dacă deja avea una la dispoziție. Căutările, cel mai probabil, deloc întâmplătoare, au făcut ca întârzierea aplicării măsurii urgente să fie de vreo 5 zile. OM 4 a fost publicată în Monitorul Oficial pe data de 29 martie 2020.

- Advertisement -

Având în vedere situația de criză, generate de un război cu un inamic nevăzut, dar perfid, orice edil-șef calculate și în stare de normalitate dispunea, chiar din data de 29 martie, societății pe care o avea la dispoziție, prin contract, luarea de măsuri immediate. FLORICOLA SA are un contract în vigoare de concesionare a serviciului de salubrizare, serviciu ce include și dezinfecția și dezinsecția (Contractul nr. 10/2006). În schimb, primarul Stoica s-a apucat să caute o altă firmă, acțiune ilegală dacă judecăm după consecințele întârzierii deliberate de a pune în execuție o activitate vitală pentru siguranța sănătății populației.

contractul care avea stipulat serviciile de dezinfecție

La capitolul 2 al contractului de concesiune 10/2006, capitol ce stipulează obiectul de activitate se arată, la litera f): „serviciul public de salubrizare cuprinde următoarele activități – dezinsecția, dezinfecția și deratizarea” Și mai mult, la Anexa 8 a contractului este și un table cu prețurile negociate ale castor servicii. Exista, așadar, cadrul legal pentru ca imediat din data de 29 martie 2020, primarul Stoica să nu mai caute după firme de dezinsecție și să dea ordin de lucru celor de la FLORICOLA, mai ales că aceștia făcuseră și adrese în acest sens către Primăria OrșovaFoto obiect contract și table

- Advertisement -

O firmă scoasă din joben: ALFA VECTOR TRUST

În totalul dispreț al dispozițiilor ferme ale unei Ordonanțe Militare, în vreme de stare de urgență, cu firmă specializată la dispoziția lui, primarul Orșovei, Marius Stoica scoate din joben o firmă bizară cu sediul prin Gura Văii, numită ALFA VECTOR TRUST SRL. De pe SEAP se fac două aciziții: una pe 1 aprilie, iar cealaltă pe 2 aprilie, adică mult mai târziu decât data impusă de ordonanța militară. Primul serviciu de „dezinfecție și dezinsecție” achiziționat este în valoare de 201.746,25 lei, adică 41.809 euro. Cel de-al doilea serviciu similar este achiziționat a doua zi, pe 2 aprilie, și are o valoare de 22,416,25 lei, adică 4,646 de euro.

Cine este ALFA VECTOR TRUST

Fericita societate câștigătoare a contractului de peste 46.000 de euro este, potrivit datelor de la Registrul Comerțului, una minusculă, cu un capital social de 200 de lei și cu sediul în cartierul severinean Gura Văii, pe strada Jidoștiței. Societatea a fost înființată în iunie 2018 și îl are ca asociat unic pe domnul CRISTIAN CONSTANTIN ȘEICARU, un tânăr de 23 de ani (foto).

Cristian-Constantin Șeicaru, asociatul unic al ALFA VECTOR TRUST

Printre obiectele de activitate, în mare majoritate bazate pe construcții, comerț, închiriere, se află și un obiect de activitate denumit „Alte activități de curățenie”, care îi dă drepul să se ocupe și de dezinfecție și dezinsecție. Numărul de salariați declarat este de 0.

Cine este misteriosul Cristian Șeicaru și cine l-a ajutat să primească acest minunat și bănos contract, nu am putea să ne aventurăm să facem speculații, dar suntem siguri că vor fi mulți cititori care vor ști despre cine este vorba. Cert e faptul că el are și o pagină de Facebook, unde a postat diverse fotografii în compania unor oameni de afaceri mult mai cunoscuți decât el.

Se vor autosesiza organele abilitate ale statului?

Dacă e bine sau rău ce s-a întâmplat la Orșova este de datoria organelor de cercetare penală să ne spună după ce, cu siguranță, se vor autosesiza, cel puțin din mass-media. Trebuie clarificate mai multe aspect importante aici. Primul aspect ar fi întârzierea și zădărnicirea nejustificată în aplicarea prevederilor Ordonanței Militare nr. 4, tocmai acum când dezinfecția este extrem de importantă. Iar întrebarea e cu atât mai obsesivă, iar faptele sunt cu atât mai grave, cu cât municipalitatea din Orșova avea deja o firmă specializată cu care să lucreze, dar apreferat să lase orașul nedezinfectat mai multe zile pentru a găsi alta.

Nu mai puțin de trei adrese au făcut cei de la FLORICOLA, două dintre acestea chiar din data de 30 martie 2020. Zadarnic, însă! Din modtive doar de el știute, primarul Stoica căuta alte firme, cel mai probabil, din anturajul unor persoane pe care Stoica le cunoștea destul de bine.

Firma care are serviciile de dezinfectie și dezinsecție concesionate a trimis adrese către municipalitate, și-a exprimat disponibilitatea de a acționa, a avut buna credință. Și, mai trebuie amintit un ultim amănunt: Cine și de c ear aduce o firmă fără experiență să facă astfel de operațiuni destul de delicate și de periculoase, dacă are în ograda sa o firmă ce are o experiență de mai mult de un deceniu în deratizare, dezinfecție și dezințecție. PRIETENII ȘTIU DE CE!!!

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img