Home Economie Francois Hollande cere crearea unui guvern al zonei euro

Francois Hollande cere crearea unui guvern al zonei euro

0

Preşedintele francez, Francois Hollande, a făcut un apel, în cursul zilei de duminică, pentru crearea unui guvern al zonei euro, pentru ca cetăţenii să îşi refacă încrederea în proiectele europene, încredere care a fost diminuată de criza din Grecia, transmite Reuters.

Reluând o idee propusă iniţial de fostul preşedinte al Comisiei Europene, Jacques Delors, Hollande a propus „un guvern al zonei euro (cu) un buget clar şi un parlament pentru a îi asigura controlul democratic”.

Preşedintele francez a afirmat că cele 19 state membre ale zonei euro au ales să se alăture uniunii monetare deoarece aceasta era în interesul lor şi niciunul nu „şi-a asumat responsabilitatea de a ieşi din ea”.  Membrii zonei euro sunt în prezent uniţi în grupul Eurogrup – care cuprinde miniştrii de finanţe ai fiecărei ţări, prezidat de ministrul olandez de finanţe, Jeroen Dijsselbloem. Hollande a afirmat că Europa a permis ca instituţiile sale să devină mai slabe şi a recunoscut că cei 28 de membri ai UE „se străduiesc să găsească un numitor comun pentru a avansa. Parlamentele rămân prea departe de decizii. Iar cetăţenii întorc spatele după ce au fost trecuţi cu vederea atâta timp”.

Ad

Exit mobile version