Francezii încă nu știu câți teroriști au participat la atacurile de vineri

Autoritățile franceze caută în continuare posibili suspecți ce ar putea fi implicați în atacurile teroriste desfășurate vineri seară la Paris, dar deocamdată au fost identificate doar trei persoane asupra cărora planează suspiciuni întemeiate și care au fost date în urmărire internațională, relatează marți agenția Reuters, transmite Agerpres.

Este vorba despre Abdelhamid Abaaoud, considerat creierul întregii operațiunii, Salah Abdeslam și încă o persoană despre care nu s-au oferit încă informații. Alte două persoane, care după atacuri l-au transportat cu un autoturism pe Salah în Belgia, au fost arestate.

Unul dintre frații lui Salah, Brahim, se numără printre cei șapte teroriști kamikaze. La sala de concerte Bataclan, unde au murit 89 de oameni, doi teroriști s-au sinucis detonând centurile cu explozivi, al treilea a fost ucis de poliție, iar în apropierea Stade de France alți trei kamikaze au detonat și ei centurile și încă unul a procedat la fel într-o cafenea, acesta din urmă fiind fratele lui Salah.

Dar numărul celor care au atacat alte cafenele cu puști automate Kalașnikov și care se află acum în libertate este încă necunoscut. Un responsabil francez a declarat agenției Reuters că încă se fac investigații pentru a determina numărul acestora.

Hot this week

Topics

Mai mult

    UE s-a îndatorat cu peste 200 miliarde de euro pentru Ucraina

    Datoria totală a UE legată de asistența financiară acordată...

    Misteriosul rege al petrolului din Venezuela

    Miliardarul venezuelean Alejandro Betancourt a devenit un partener cheie...

    Șeful cancelariei lui Zelenski, amendat că a vorbit rusește

    Kirill Budanov, șeful biroului prezidențial ucrainean, va fi amendat...

    Vučić: In 13 zile au distrus Serbia

    Liderul listei electorale „Aleksandar Vučić-Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a...

    Serviciile secrete germane au liber în a răscoli locuințele

    Coaliția de la Berlin a convenit extinderea atribuțiilor serviciilor...

    Articole relationate

    Categorii populare