DEZVĂLUIRI ÎN PRESA TURCĂ: Cum a fost localizat Jihadi John?

Militantul islamist radical britanic cunoscut drept „Jihadi John” a putut fi localizat și ucis în urma unui raid aerian american în estul Siriei datorită informațiilor furnizate de serviciile secrete turce, scrie marți cotidianul turc Hurriyet, citat de agenția EFE, transmite Agerpres.

Conform acestei surse, serviciul de informații turc MIT l-a urmărit și arestat pe 12 noiembrie pe Aine Leslie Junior Davis, unul dintre colaboratorii apropiați ai lui ‘Jihadi John’.

Junior Davis a intrat ilegal în Turcia, venind dinspre Siria, pe data de 7 octombrie, iar arestarea s-a produs într-o vilă luxoasă din localitatea Silivri, în apropiere de Istanbul. El se pregătea acolo să plece mai departe în Europa, unde dorea să transmită diferitelor celule ale grupării jihadiste Statul Islamic ordine pentru executarea de atacuri teroriste.

În timpul interogatoriului ar fi refuzat să ofere informații, dar analiza datelor din telefonul său mobil a permis localizarea lui ‘Jihadi John’ în orașul sirian Raqqa, unde se crede că a fost ucis pe 13 noiembrie într-un atac american cu dronă.

Potrivit Hurriyet, la această operațiune au colaborat și serviciile secrete americane și britanice, CIA și MI6, iar odată cu Davis au mai fost arestate 11 persoane, dintre care 7 străini.

‘Jihadi John’, pe numele său real Mohamed Emwazi, a apărut în imagini de propagandă ale jihadiștilor, alături de ostatici americani, britanici și japonezi îmbrăcați în salopete portocalii, exact înainte de executarea lor prin decapitare. Îmbrăcat în negru și cu o cagulă care îi lăsa la vedere doar ochii și nasul, ‘Jihadi John’ rostea cu accent britanic amenințări împotriva guvernelor țărilor din care proveneau ostaticii. În urma acestor înregistrări, el a devenit simbolul amenințării reprezentate de Statul Islamic și unul dintre cei mai căutați indivizi din lume.

Hot this week

Topics

Mai mult

    UE s-a îndatorat cu peste 200 miliarde de euro pentru Ucraina

    Datoria totală a UE legată de asistența financiară acordată...

    Misteriosul rege al petrolului din Venezuela

    Miliardarul venezuelean Alejandro Betancourt a devenit un partener cheie...

    Șeful cancelariei lui Zelenski, amendat că a vorbit rusește

    Kirill Budanov, șeful biroului prezidențial ucrainean, va fi amendat...

    Vučić: In 13 zile au distrus Serbia

    Liderul listei electorale „Aleksandar Vučić-Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a...

    Serviciile secrete germane au liber în a răscoli locuințele

    Coaliția de la Berlin a convenit extinderea atribuțiilor serviciilor...

    Articole relationate

    Categorii populare