Home Actualitate Fox News susține că Puiu Popoviciu vrea să depună mărturie împotriva lui...

Fox News susține că Puiu Popoviciu vrea să depună mărturie împotriva lui Biden pentru șpaga pentru rezolvarea dosarului din România. Dorin Tudoran susține că nu crede

0

WISHFUL THINKING: “Romanian businessman Puiu Popoviciu is expected to testify against Hunter Biden in the trial, which begins on September 5 in Los Angeles. “ (Fox News). Fox News o dă rău de tot în bară!Sentința definitivă împotriva lui Puiu Popoviciu a fost anulată luna trecută de Curtea de Apel București. Decizia nu e definitivă, dar, cu siguranță, va deveni definitivă. Terenul pe care a fost construit noul sediu al Ambasadei Statelor Unite nu mai constituie o problemă, toată lumea româno-americană e mulțumită și-atunci de ce ar veni Popoviciu în America să-l bage la apă pe Hunter Biden?, scrie pe Facebook scriitorul Dorin Tudoran, stabilit in SUA.

Tocmai pentru că procesul care începe pe 9 septembrie (nu pe 5 septembrie) la Los Angeles este unul dintre cele care pot dovedi că Joe Biden n-a fost deloc străin de matrapazlâcurile lui Hunter, iar documentele puse la dosar de acuzare ar dovedi ce bănuia multă lume – că Popoviciu a plătit pentru alte servicii, nu pentru cele numite în contract („Business Associate 1 and [Popoviciu] signed a ‘Management Services Agreement’ where Business Associate 1’s legal entity would purportedly provide management services to real estate properties in Romania, but that was not actually what [Popoviciu] was paying for”) – Popoviciu n-ar avea niciun motiv să depună mărturie împotriva lui Hunter Biden, fiindcă asta ar însemna să se… autoacuze. Popoviciu e în stare de multe, nu însă și de un act de autoimolare, taman acum când e în ochii Justiției Române curat ca lacrima. Odată retras din cursa prezidențială, Joe Biden nu mai prezintă niciun interes. Persoana zilei este Kamala Harris. Ce interes ar avea Sistemul, care trebuie să asigure victoria electorală a candidatei democrate, să stârnească interesul publicului pentru isprăvile clanului Biden? Fox News visează la cai verzi pe pereți!, mai spune Tudoran.

Ad

Exit mobile version