spot_img
0.7 C
București
duminică, noiembrie 24, 2024
AcasăExterneFox News și The Guardian: NATO ar fi expulzat zeci de presupuși...

Fox News și The Guardian: NATO ar fi expulzat zeci de presupuși spioni ruși de la cartierul său general din Bruxelles

-

NATO ar fi expulzat zeci de spioni ruși de la cartierul general de la Bruxelles al organizației, acesta fiind cel mai recent semn al creșterii tensiunilor dintre alianța militară occidentală și Moscova în ultima perioadă, comentează marți Fox News pe pagina sa online, transmite Agerpres.

- Reclama -

Publicația britanică The Guardian a relatat că NATO a decis luna trecută ca fiecare dintre delegațiile statelor non-membre să aibă cel mult 30 de persoane. Noua regulă a afectat doar Rusia, deși estimările privind numărul exact al membrilor delegației Rusiei la NATO variază. Kremlinul susține că are doar 37 de persoane acreditate la NATO, în timp ce un diplomat dintr-un stat membru al Alianței a declarat pentru cotidianul britanic că în realitate delegația rusă are 61 de membri.

- Advertisement -

Alte surse apropiate NATO vorbesc despre peste 90 de membri ai delegației Rusiei.

Indiferent însă de numărul exact al membrilor delegației ruse, The Guardian susține că jumătate dintre ei lucrează de fapt pentru serviciile de informații ale Moscovei. Doar ambasadorul rus la NATO, adjunctul său, secretara și șoferul au permisiunea de a se deplasa în zona de birouri ale cartierului general al organizației fără a fi escortați.

- Advertisement -

Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg a dezmințit într-un interviu că noua regulă a țintit în mod special Rsuia. ”Am decis împreună cu rușii să suspendăm întreaga cooperare practică, dar să menținem canalele de dialog militar și politic. O delegație cu 30 de membri este mai mult decât suficientă pentru acest lucru”, a explicat Stoltenberg.

Duminică, The Guardian a mai relatat că NATO a reluat practica specifică ‘războiului rece’ de folosire a ‘liniei telefonice directe’ cu Kremlinul și cu conducerea militară rusă, într-un efort de a reduce probabilitatea unei confruntări armate.

Jens Stoltenberg a dezvăluit că în ultimele luni a sporit numărul avioanelor rusești interceptate de avioane militare ale NATO deasupra Mării Negre, Mării Baltice și în spațiul aerian al Norvegiei. „Este important să existe contacte ca de la militar la militar într-o situație normală, astfel că, dacă se întâmplă ceva neobișnuit, poți să clarifici neînțelegerile și să eviți situații scăpate de sub control”, a precizat secretarul general al Alianței.

 

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img