Fostul vicepreşedinte al ANAF, în dosarul Bica: Multe evaluări aveau ca repere de preţ anunţuri de pe net vechi de ani

Fostul vicepreşedinte al ANAF Dragoş Bogdan, arestat în dosarul Alinei Bica, a afirmat, într-o declaraţie dată la DNA, că evaluatorii terenurilor foloseau ca repere de preţ, de multe ori, anunţuri publicate pe internet „din urmă cu ceva ani”, valoarea proprietăţilor nemafiind ulterior aceeaşi.

Dragoş Bogdan a făcut parte, alături de Alina Bica, din comisia care i-a aprobat omului de afaceri Gheorghe Stelian despăgubiri pentru un teren de 13 hectare supraevaluat, potrivit anchetatorilor, cu peste 62 de milioane de euro.

Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că Bogdan le-a dat anchetatorilor o declaraţie în care a afirmat că au fost sesizate nereguli la unele dosare prin care se cereau despăgubiri şi că, din câte îşi aminteşte, evaluatorul terenului de 13 hectare „a venit şi a dat lămuririle necesare”.

Dragoş Bogdan a mai spus, în aceeaşi declaraţie, că au fost situaţii în care s-a solicitat schimbarea evaluatorilor de terenuri. Referitor la aceştia din urmă, el a afirmat că foloseau ca repere de preţ, de multe ori, anunţuri publicate „pe net” în urmă cu „ceva ani”, deşi la momentul solicitării despăgubirilor valoarea proprietăţilor nu mai era aceeaşi.

„Ştiu că parte din dosarele pe care le-am respins au câştigat pe calea instanţelor, în unele cazuri fiind chemaţi în judecată chiar noi în calitate de membri ai comisiei. Au fost situaţii în care am solicitat chiar schimbarea evaluatorilor. Ca şi reper, ne uitam pe un ordin al ANEVAR (Asociaţia Naţională a Evaluatorilor Autorizaţi – n.r.), pentru a vedea dacă metodele utilizate erau dintre cele prevăzute şi agreate de ANEVAR. Observam că, de multe ori, foloseau evaluări luând ca reper anunţuri de pe net din urmă cu ceva ani, iar la momentul la care se solicitau despăgubiri valoarea terenurilor nu mai era aceeaşi”, a declarat fostul vicepreşedinte ANAF, conform aceloraşi surse.

În dosarul despăgubirilor, Dragoş Bogdan se află în arest preventiv, alături de fosta şefă a DIICOT, Alina Bica, Lăcrămioara Alexandru, fosta şefă a ANRP Crinuţa Dumitrean şi expertul evaluator Emil Nuţiu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Șeful Pentagonului: Jurnaliștii sunt oponenții lui Isus

    Secretarul american al Apărării, Pete Hegsett, a criticat astăzi...

    Peter Magyar anunță că nu va renunța la reducerile de prețuri la carburanți stabilită de Orbán

    Liderul partidului Tisza, care a câștigat alegerile parlamentare din...

    Vânzările Dacia se prăbușesc in România: -50%

    Scăderile înmatriculărilor Dacia din primele trei luni ale anului...

    Șeful CJ Caras Severin: Ultimul tun al lui Bolojan

    Intenția Guvernului Bolojan – exprimată de vicepremierul Oana Gheorghiu...

    Hramul Catedralei Episcopale din Drobeta Turnu Severin

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat la...

    Șeful CJ Mehedinți anunță modernizarea unui drum important

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a semnat ...

    Viktor Orbán: Eu sunt vinovat pentru înfrângere, vom face o restaurare completă a Dreptei

    Prim-ministrul ungar Viktor Orbán a declarat astăzi că este...

    Articole relationate

    Categorii populare