Fostul șofer al lui Oprescu, reținut de DNA

Fostul șofer al primarului Capitalei Sorin Oprescu a fost reținut de procurorii Direcției Naționale Anticorupție, au declarat pentru AGERPRES surse judiciare.

Aceleași surse au susținut că este vorba de Stanca Cristian, zis Grenadă, fost angajat în cadrul Primăriei. Stanca ar fi fost reținut pentru mai multe fapte de complicitate la luare și dare de mită, dar și trafic de influență.

Procurorii DNA l-au reținut pe Sorin Oprescu, primarul municipiului București, pentru luare de mită.

El va fi prezentat, duminică, Tribunalului București, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Potrivit unui comunicat al DNA, în perioada 2013-2015, un grup bine organizat, la care a aderat și Sorin Oprescu, a înființat în administrația locală din municipiul București un sistem prin care operatorii economici care doreau să primească contracte din partea instituțiilor publice aflate în subordinea Primarului trebuiau să remită o parte din profitul brut realizat din execuția acelor contracte, cu titlul de mită, unor factori de decizie din cadrul aparatului.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump l-a demis pe procurorul general din cauză că nu a făcut dosare adversarilor săi politici

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a confirmat...

    Guvernul german s-a prăbușit la încredere: 15%

    Sprijinul pentru guvernul cancelarului german Friedrich Merz a scăzut...

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%,...

    Administrația Trump va impune tarife de 100% la importul pentru anumite medicamente

    Administrația președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, se...

    Transportul de containere din China către Europa a crescut cu 40% în ultimele săptămâni

    Transportul de containere din China către Europa a crescut...

    Ucraina mai are bani doar pentru încă 2 săptămâni

    Ucraina mai are bani doar pentru încă două săptămâni,...

    Șeful CJ Caraș Severin: 3 vești bune

    Trei vești bune!, anunță șeful PSD si al CJ...

    Articole relationate

    Categorii populare