Oprescu folosea un aparat de bruiaj

Sorin Oprescu avea un aparat care bruia semnalul telefoanelor mobile pentru a nu fi interceptat, el fiind folosit atunci când edilul discuta cu diverse persoane despre primirea unor sume de bani drept mită.

În referatul prin care DNA solicită Tribunalului București arestarea preventivă a lui Sorin Oprescu, există declarația unei persoane care amintește despre acest aparat.

„Referitor la măsurile de precauție ale inculpatului Oprescu Sorin Mircea, (…) a mai indicat că într-un foișor aflat în curtea imobilului de la (…) se afla un aparat de aproximativ 100X75 cm în care sunt obligați să își lăsa telefoanele mobile atunci
când discuta în foișor. Despre acest aparat (…), zis „(…)” i-a spus că ar bruia semnalul telefoanelor, astfel încât să nu fie interceptate”, se arată în referatul DNA.

Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a fost reținut în noaptea de sâmbătă spre duminică, pentru luare de mită.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Moscova spune că europenii sunt incoerenți și „în stare de nebunie”

    Reprezentanții europeni se află într-o stare inutilă, aceştia trebuind...

    UE s-a îndatorat cu peste 200 miliarde de euro pentru Ucraina

    Datoria totală a UE legată de asistența financiară acordată...

    Misteriosul rege al petrolului din Venezuela

    Miliardarul venezuelean Alejandro Betancourt a devenit un partener cheie...

    Șeful cancelariei lui Zelenski, amendat că a vorbit rusește

    Kirill Budanov, șeful biroului prezidențial ucrainean, va fi amendat...

    Articole relationate

    Categorii populare