Nu cred că trebuie să ai obligatoriu studii juridice pentru a realiza, mai ales după discuțiile ample generate de ultimele decizii ale CCR, că prin Hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, au fost dispuse măsuri neconstituţionale care restrâng/afectează drepturi şi libertăţi fundamentale ale cetăţenilor, scrie pe facebook fostul șef al SIE, Silviu Predoiu.
POSTAREA INTEGRALĂ A LUI SILVIU PREDOIU:
Criza actuală are, cel puțin pentru unii dintre noi, și o parte pozitivă. Iar aceasta ar consta în faptul că ne dă ocazia să privim mai atent la ”hainele împăraților” noștri, să vedem mai clar decât am făcut-o până acum cât de îmbrăcați sunt, ce le-a mai rămas din ținutele electorale, cât erau ale lor și cât erau de închiriat. Vedem elemente disparate, unul ici, altul colo, unul acum, altul peste câteva zile și, ca mecanism de protecție, evităm să le integrăm pentru că, în subconștient, intuim că poza mare ar arăta foarte urât. Foarte urât nu pentru că ne-ar spune că ”împărații” noștri umblă aproape goi ci că așa au fost tot timpul, că așa erau de la început doar că noi am ales sistematic să ne amăgim.
Ne amăgim pentru că nu reușim să privim dincolo de aparențe, pentru că alegem cu încăpățânare etichete nu persoane (cu calități și defecte), alegem sloganuri nu idei și principii, pentru că nu vrem sa ne documentăm, pentru că alegem să citim doar titlul, nu și conținutul, pentru că preferăm să adoptăm puncte de vedere, nu să ni le construim, pentru că vrem obligatoriu răspunsuri dar, paradoxal, nu știm la ce întrebări.
Refuzăm să acceptăm că amenințările la adresa democrației, ca și abuzurile, nu au culoare politică și continuăm sa alegem „marfa” după etichetă. Astăzi, galbenul este bun și roșul rău, nu contează despre ce este vorba. Ne încăpățânăm sa cântărim oamenii după ce par a fi, după vorbele lor și nu după ce sunt într-adevăr, așa cum îi arată întotdeauna faptele lor.
Un exemplu nefericit in acest sens îl reprezintă măsurile ce au fost stabilite în ședința Comitetului National pentru Situații de Urgență, condusă de premierul Ludovic Orban, și anunțate cu mai puțin de o ora (!!) înainte ca starea de urgență să expire. Nu cred că trebuie să ai obligatoriu studii juridice pentru a realiza, mai ales după discuțiile ample generate de ultimele decizii ale CCR, că prin Hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, au fost dispuse măsuri neconstituţionale care restrâng/afectează drepturi şi libertăţi fundamentale ale cetăţenilor.
Hai domnule, exagerezi, este vorba doar despre limitarea dreptului la liberă circulație cu prevederea referitoare la deplasarea între localități, de interzicerea mitingurilor și demonstrațiilor (cui îi arde de așa ceva acum?) plus alte mărunțișuri interpretabile și este vorba doar de trei zile, de vineri până luni, ar putea spune unii! Mai ales că nu discutăm despre măsuri în sine, care probabil sunt corecte raportat la situație ci despre modul în care s-au dispus, care nu contează chiar așa de mult, ”sunt niște artificii”… Oare? Artificii? Mărunțișuri? De la ce nivel de gravitate „în sus” o încălcare conștientă a Constituției devine inacceptabilă? Cine stabilește granițele? Trei zile reprezintă un interval prea scurt pentru a ne amenința cu adevărat drepturile și libertățile fundamentale? Dar patru, dar o săptămână, dar o lună? Care ar fi perioada tolerabilă pentru încălcarea drepturilor tuturor cetățenilor de către propriul guvern? Eu aș spune că nici măcar o clipă, guvernul fiind instalat de aleșii noștri tocmai ca, printre alte atribuții, să asigure starea de legalitate. Acceptând asemenea încălcări, în ideea că „sunt ai noștri”, că „nu vor abuza”, că „nu aveau altă soluție”, nu facem decât să validăm precedentul. Dar mâine cei care, ignorând Constituția, ne vor încălca drepturile, ar putea fi „ai lor”. Putem face chiar acum un exercițiu de imaginație, gândindu-ne cum ar fi fost dacă nu PNL-ul lui Orban ci PSD-ul lui Grindeanu, Tudose sau Dăncilă, cu Dragnea în umbra, ar fi făcut același lucru. Cât ar fi durat până când, pe bună dreptate, Piața Victoriei era plină, până când mass-media, în calitatea ei de câine de pază al democrației, nu doar că i-ar fi lătrat dar i-ar fi sfâșiat?
Poate că nu degeaba se spune că „a threat to justice anywhere is a threat to justice everywhere”. Cred că merită sa cântărim un pic mai mult și mai serios aceste lucruri, măcar și numai pentru a înțelege ce ni se poate întâmpla mâine dacă astăzi nu ne pasă. Iar dacă aceasta criză, prin momentele de reflexie la care ne obligă, ne va face să înțelegem mai bine, pentru viitor, cât de importante pentru siguranța și bunăstarea noastră și a urmașilor noștri sunt caracterul și competența celor care ne conduc, dacă ne va ajuta să vedem mai clar diferența dintre aparență și realitate, poate că atunci, în ciuda fricilor și dificultăților trăite în aceste luni, putem avea și un câștig pentru vremurile ce vin.
