Home Justitie Fostul primar Poteraș, eliberat din închisoare

Fostul primar Poteraș, eliberat din închisoare

0

Tribunalul Bucureşti a decis, marţi, eliberarea condiţionată a fostului primar al Sectorului 6 Cristian Poteraş, care executa o pedeapsă de 8 ani de închisoare pentru abuz în serviciu.

Decizia instanţei este definitivă.

Pe 22 mai 2015, Cristian Poteraş a fost condamnat definitiv de magistraţii Curţii de Apel Bucureşti la 8 ani închisoare cu executare, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă calificată şi continuată, într-un dosar privind retrocedarea ilegală a unor terenuri din Bucureşti.

În acelaşi dosar, au fost condamnaţi şi alţi funcţionari ai Primăriei Sectorului 6: Gheorghe Floricică – 5 ani, Dumitru Vultur – 5 ani, Moise Daniel – 3 ani şi 6 luni, Petre Boncea – 5 ani, toate pedepsele fiind cu executare.

Totodată, funcţionarii publici Cristina Popescu şi Dorina Pitfor au primit câte 3 ani cu suspendare.

Pe de altă parte, în acest dosar, judecătorii au respins ca nefondate acţiunile formulate de părţile civile Institutul de Cercetare – Dezvoltare pentru Chimie şi Petrochimie – ICECHIM Bucureşti, Academia Română – Institutul de Biologie şi Clubul Sportiv Rapid.

Ad

Exit mobile version