spot_img
miercuri, 25 februarie, 2026
8 C
București

Fostul ministru PSD al Dezvoltării, Daniel Suciu: Tratatul de ratificare al împrumutului prin PNRR are nevoie de două treimi din voturile din Parlament. Nu se poate fără voturile PSD

Deputatul PSD de Bistriţa-Năsăud, Daniel Suciu, fost ministru al Dezvoltării, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, că este nevoie de voturile parlamentarilor social-democraţi pentru a ratifica tratatul privind împrumutul necesar demarării Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), motiv pentru care i se pare „de bun simţ şi raţional” ca acesta să fie dezbătut în Parlament.

Suciu nu a exclus varianta ca deputaţii şi senatorii PSD să intre în grevă parlamentară, în cazul în care Guvernul nu prezintă PNRR în Parlament.

„Există această variantă, să facem grevă parlamentară, deşi ieri deja am văzut că premierul României ar putea să dea un pas în spate, a anunţat că e posibil să vină cu PNRR în Parlament. Vă mărturisesc că în săptămâna aceasta, în şedinţele Biroului permanent reunit, atât eu, cât şi colegul meu, liderul de grup Alfred Simonis, am solicitat celor doi preşedinţi, atât domnului Orban, cât şi doamnei Dragu, să îi transmită premierului României să vină cu PNRR în Parlament (…), mai ales că tratatul de ratificare a acelui împrumut trebuie să vină în Parlament şi este nevoie de două treimi ca România să acceseze acel împrumut de început al PNRR. Şi îmi pare foarte rău, nu e niciun şantaj, e doar o realitate: nu poate fi ratificat acel tratat fără voturile parlamentarilor PSD. Iar, dacă este nevoie de voturile noastre pentru a accesa împrumutul pentru PNRR, în Parlament, mi se pare absolut de bun simţ şi raţional ca şi PNRR să fie dezbătut în Parlament”, a spus deputatul PSD.

Daniel Suciu a adăugat că nu înţelege „opacitatea şi încăpăţânarea” celor de la guvernare în legătură cu dezbaterea PNRR, în condiţiile în care acesta reprezintă un proiect naţional, nu al unui partid.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Departamentul de Stat către Kiev: Nu mai atacați Novorosiisk

    Departamentul de Stat al SUA i-a cerut guvernului ucrainean...

    Turismul, scădere de 13,9% in 2025

    Volumul cifrei de afaceri din serviciile de piață prestate...

    Șeful liberal al CJ Ilfov, atac la consilierul lui Bolo: INACCEPTABIL

    Vreau să îl întreb public pe premierul României dacă...

    Bolo anunță creșterea vârstei de pensionare pentru toți românii

    Premierul Ilie Bolojan a afirmat, marţi seară, că principala...

    CEO-ul JP Morgan: Gândaci de bucătărie fac lucruri stupide

    Jamie Dimon, CEO al JPMorgan, cea mai mare bancă...

    Articole relationate

    Categorii populare