Fosta gardă de corp a controversatului personaj Nicu Gheară, Mihai Călin Novacescu, este consilierul personal al vicepremierului Paul Stănescu, informația fiind confirmată chiar de membrul Guvernului pentru Money.ro.
La vremea aceea, un fost angajat al Serviciului, Dumitru Vlad, susținea că Mihai Novacescu, fosta gardă de corp „a unui personaj controversat, Nicu Gheara” a fost avansat maior printr-o șmecherie, fiind transferat la MApN, făcut ofițer și apoi retransferat la SPP.
În replică, SPP afirma că:
„Menționăm faptul ca domnul maior Mihai Novacescu este absolvent de studii juridice, are o pregătire sportivă deosebită în domeniul artelor marțiale – campion național în 1996 la kick-boxing, este instructor de body building și cascador. Din verificările efectuate cu prilejul încadrării domnului Novacescu în SPP nu a rezultat că acesta ar fi fost garda de corp a domnului Nicu Gheară. În momentul încadrării la SPP, domnul Novacescu era angajat al C.S.F.C. Dinamo București. Decizia de aprobare a dosarului domnului Novacescu pentru plecarea în misiune în Sudan a fost luată de către specialiștii ONU”.
Paul Stănescu a afirmat, pentru Money.ro, că nu știa că Novacescu ar fi fost garda de corp a lui Nicu Gheară și a precizat că este prieten cu el de 20 de ani. Totodată, Stănescu a infirmat că l-ar fi luat consilier pe acesta pentru a-l proteja după ce toți membri Guvernului au renunțat la serviciile SPP și a precizat că el nu a avut și nici nu are nevoie de protecție.