Home Actualitate Fosta companie condusă de Clotilde care s-a înfruptat ani buni din contracte...

Fosta companie condusă de Clotilde care s-a înfruptat ani buni din contracte babane din bani publici blochează drumul expres Craiova-Lugoj

0

Situația viitorului drum expres care va lega Craiova/Filiași de Lugoj e una tot mai dificilă. Deși a ajuns doar în etapa realizării studiilor de fezabilitate, proiectul e deja în fața justiției, pentru două din cele patru loturi ale drumului rapid se judecă o firmă de specialitate și CNAIR, după ce contestația depusă pe licitație a fost admisă de Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor, transmite DeBanat.
Drumul Expres Filiași – Lugoj are 230 kilometri, fiind împărțit patru loturi și o durată de realizare a studiilor de fezabilitate cuprinsă între 18 și 26 de luni. Asocierea condusă de societatea Irimat a câștigat contractele pentru Studiile de Fezabilitate ale primelor trei loturi, pentru suma de 70 de milioane lei.
Proiectul acestui drum expres a fost demarat în timpul mandatului la Transporturi a lui Cătălin Drulă, iar atunci cei de la Egis au obținut contractul pentru întreg drumul, fiind stabilit un singur lot, pentru toată lungimea acestuia. Contractul respectiv permitea firmei de consultanță în construcții să lucreze la studiul de fezabilitate și proiectul tehnic nu mai puțin de trei ani și jumătate. Contractul a fost anulat de Sorin Grindeanu atunci când a venit la conducerea ministerului, reluând licitația, pe patru tronsoane separate.

Egis România este subsidiara Grupului francez de proiectare, inginerie și consultanță în construcții Egis și care până în martie 2017 a fost condusă de actualul primar USR al sectorului 1, Clotilde Armand.

Ani de zile Egis România a încasat bani buni pentru supervizarea lucrărilor la autostrada Transilvania, deși pe această autostrada nu se mai făcea nimic, după plecarea americanilor de la Bechtell.

După un întreg scandal în urma căruia opinia publică românească a aflat cum se pot lua bani degeaba în România, Clotilde Armand, a părasit Egis Romania și a preluat supervizarea subsidiarei din Serbia a Egis. Bineînțeles că aceasta și-a păstrat și postul de membru în Consiliul de Administrație al Egis Bulgaria.

Cel care a preluat funcția de director general al Egis Romania la momentul respectiv, Alain de Penfentenyo, fusese înainte director de proiect al Egis în Algeria, unde din 2014, s-a ocupat de lucrările la autostrada algeriană Est-Vest. Proiectul autostrăzii, care urma să lege Marocul de Tunisia, a fost marcat și de un mare scandal de corupție, iar un an mai tărziu, 14 persoane, oficiali guvernamentali și oameni de afaceri algerieni, au fost condamnate la închisoare pentru luare de mită și trafic de influență în legătură cu lucrările. Tot în acest caz, 7 companii din China, Canada, Spania, Elveția și Japonia, au fost amendate.

Egis a fost implicată și în scandalul Bechtel. Chiar dacă lucrările pentru autostrada Transilvania au fost abandonate din vara anului 2011 până la începutul lui 2014, consultantul Egis, firmă condusă atunci de Clotilde Armand (USR), a încasat aproape 20 de milioane de euro pentru supervizarea lucrărilor inexistente. 

În 2016, conform facturilor afișate pe site-ul CNAIR, Egis a facturat aproximativ 4,5 milioane de euro pentru supervizarea lucrărilor de construcţie a autostrăzii Braşov – Cluj – Borş.

Ad

Exit mobile version