spot_img
duminică, 22 februarie, 2026
-2.1 C
București

Fost șef SPP: Dosarul lui Greblă a fost făcut de SRI

Fostul şef SPP, generalul Dumitru Iliescu, scrie pe Facebook că dosarul lui Toni Greblă, fost magistrat al Curţii Constituţionale, a fost făcut la comanda lui George Maior, fost director SRI, iar ţina erau mai mulţi magistraţi din CCR pentru a-i face mult mai „maleabili”.

„Deşi Coldea s-a ocupat de execuţia dl. Greblă, ordinul a fost dat de George Maior. Tot dosarul a fost construit de ofiţeri ai SRI şi dat apoi procurorului DNA. Ţinte au fost mai multi judecători de la CCR, care au fost monitarizaţi de serviciul de informaţii. Maior a decis să-l ridice DNA mai intâi pe Dl. Grebla şi in functie de efectele obţinute înca doi judecători. Acţiunea a avut ca scop „punera la punct” a judecătorilor CCR şi „convingerea” acestora sa fie mai „maleabili” când trebuie să hotărască asupra unor prevederi legale în legatură cu care SRI are un interes major”, scrie Dumitru Iliescu, fost şef SPP, pe Facebook.

Acesta spune că monitorizarea judecătorilor CCR a început din 2009, scopul fiind acela de a aduna cât mai multe informaţii compromiţătoare despre ei.

„Pe lângă politicienii incomozi, oamenii de afaceri romani, jurnalistii „emancipaţi”, au fost şi judecătorii ICCJ, precum şi membrii CSM. Nu au scăpat atentţei lor procurorii şi judecatorii mai puţin cooperanţi. Marea majoritate a mandatelor au fost date pe siguranţă natională. Dar multe monitorizări s-au facut şi fara mandat. Toate insa s-au facut cu acceptul lui Maior. Nu i se prezenta fiecare caz in parte, doar cele mai importante. Periodic insa era informat de dl. Coldea despre rezultatele acestor monitorizari”, susţine Iliescu.

Fostul şef SPP afirmă că dacă un dosar în care SRI avea un interes ajungea la un complet de judecată pe care acesta nu îl controla, sau îl controla parţial, se dădeau imediat dispoziţii de monitorizare a judecătorilor respectivi şi de cautare a informaţiilor compromiţătoare despre aceştia.

„Apoi urma şantajul, sau, pe baza informaţiilor furnizate, înlocuirea lor in diverse moduri din completul de judecata. Acestea au fost informaţiile care mi-au parvenit de-a lungul anilor din interiorul SRI, care ulterior s-au confirmat în cea mare masura, asa cum mi-au fost trimise si biletelele lui Coldea despre judecatorii CCR. SRI a precizat in comunicatul sau ca nu a folosit inregistrarile efectuate pe siguranta nationala in dosare lucrate de DNA. O minciună mai mare ca aceasta nu am auzit până acum. Sunt sute de exemple care demonstrează contrariul. Dacă luăm cazul gl. Catalin Voicu, vom observa ca a fost monitorizat pe siguranţă naţională, iar când a fost nevoie, dosarul a fost trecut de la DIICOT la DNA, cu înregistrări cu tot. Ulterior s-a făcut transcriptul dupa mixaj, originalele au fost distruse şi nu au fost înaintate instantei de judecata, la solicitarea acesteia. De fapt acolo au aparut lucruri despre care Voicu nu a vorbit. Au construit cei de la SRI un dialog intre Voicu si alta persoana si l-au pus in dosarul acestuia. Nu puteau să dea originalele pentru ca se vedea foarte usor facatura”, mai spune fostul şef SPP.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Diversiunea lui Miruță in Gorj

    Demagogia nu ține loc de soluții pentru Gorj! Administrația...

    Riscurile pentru America și lume a unui atac împotriva Iranului

    Un posibil atac american asupra Iranului ar reprezenta un...

    Consilierul lui Nicușor despre vizita in SUA: Am fost mai puţin izolaţi decât se spune

    Consilierul prezidenţial pentru securitate naţională, Marius Lazurca, a declarat...

    Semne că urmează un atac in Iran

    Statele Unite au început să evacueze trupele staționate în...

    Trupele de elită cubaneze obligate să plece din Venezuela

    Consilierii militari și trupele de elită cubaneze părăsesc Venezuela,...

    Slovacia îi dă ultimatum lui Zelenski: Dacă nu, luni vă tăiem curentul

    Dacă președintele ucrainean Volodimir Zelenski nu reușește să reia...

    India vrea să scape cu Brazilia de metalele rare din China

    Premierul indian Narendra Modi a anunțat sâmbătă semnarea unui...

    Articole relationate

    Categorii populare