Home Dezvaluiri Fost șef DIPI, arestat trafic de droguri/ DIICOT: Organiza într-o casă din...

Fost șef DIPI, arestat trafic de droguri/ DIICOT: Organiza într-o casă din județul Dâmbovița reuniuni de consum de DMT (dimetyltriptamina), drog de mare risc ce conține AYAHUASC: Locația este clinica Youness Clinic & Events din satul Stănești

0

Gelu Oltean, fostul șef al DGIPI (Direcția de protecție internă, fostul serviciu secret al Ministerului de Interne), a fost reținut sâmbătă de procurorii DIICOT Brașov pentru presupus trafic de droguri, au declarat pentru G4Media.ro surse judiciare. Procurorii DIICOT au cerut deja judecătorilor de la Tribunalul Brașov arest preventiv pentru Oltean.

UPDATE: DIICOT a anunțat oficial că ”trei persoane au fost reținute de procurorii DIICOT Brașov într-un dosar de trafic de droguri de mare risc. Aceștia organizau într-o casă din județul Dâmbovița reuniuni de consum de DMT (dimetyltriptamina), drog de mare risc ce conține AYAHUASCA”.

Locația este sediul clinicii Youness Clinic & Events afalat în Strada Constantin Brancoveanu nr. 80, sat Stanesti, jud. Dambovita (foto).

20.00: Tribunalul Brașov a decis arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Gelu Oltean, Vanessa Youness și Thomas Lishman, la propunerea procurorilor DIICOT.

Alături de fostul șef al DGIPI au mai fost reținuți Vanessa Youness și un cetățean englez, Thomas Lishman. Toți cei trei ar fi avut legătură cu clinica de wellness Youness Clinic, de lângă București, unde în cadrul unor așa-zise tratamente pacienților li s-ar fi dat spre consum o substanță considerată drog, potrivit surselor citate. Vanessa Youness e fondatoarea clinicii, Gelu Oltean este partenerul său de viață, iar Thomas Lishman ar fi ”șamanul” clinicii.

CINE E VANESSA YOUNESS? A FOST TRIMISĂ ÎN JUDECATĂ PENTRU AFACEREA MICROSOFT

DNA a trimis-o în judecată în luna ianuarie pe Vanessa Amal Youness, pentru trafic de influenţă, ea fiind acuzată că ar fi primit un milion de euro de la un om de afaceri pentru a interveni pe lângă un înalt demnitar pentru aprobarea unor documente privind licenţele IT din şcoli.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus trimiterea în judecată, a Vanessei Amal Youness pentru trafic de influenţă. Aceasta este o cauză din amplul dosar Microsoft.

„ În perioada februarie – august 2011, inculpata Youness Amal Vanessa a pretins şi ulterior a primit de la un om de afaceri suma de 1.000.000 de euro, promiţând că va interveni pe lângă un înalt demnitar în vederea aprobării unor documente ce priveau licenţele IT pentru produse utilizate de către Ministerul Educaţiei Naţionale în şcoli. Documentaţia respectivă a fost aprobată la data de 06 iulie 2011, independent de presupusele demersuri ale inculpatei, menţionate mai sus. Cu toate acestea, inculpata a primit banii pretinşi, în două tranşe, printr-un intermediar, astfel: suma de 720.621 euro a fost virată în contul unei societăţi controlată de Youness Amal Vanessa, exact în ziua în care Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale a primit confirmarea oficială a aprobării documentelor respective (14.07.2011); restul sumei i-a fost înmânată inculpatei în numerar”, arată DNA, printr-un comunicat de presă.

Ad

Exit mobile version