spot_img
miercuri, 14 ianuarie, 2026
-5.4 C
București

Fost președinte finlandez: SUA, Franța și SUA au respins în 2012 un plan rusesc de schimbare al lui Bashar al-Assad

Rusia a propus în 2012 un plan ce prevedea plecarea președintelui Bashar al-Assad de la putere, dar Franța, Marea Britanie și Statele Unite ale Americii l-au respins, fiind convinse că președintele sirian era oricum pe punctul să-și piardă puterea, a dezvăluit, într-un interviu apărut marți în ziarul The Guardian, fostul președinte finlandez (1996-2000), Martti Ahtisaari, mediator și diplomat, laureat al premiului Nobel pentru Pace, relatează Le Point, conform Agerpres.

Potrivit lui Ahtisaari, ambasadorul Rusiei la Națiunile Unite, Vitali Ciurkin, a propus un plan de pace în Siria în momentul în care erau în curs de desfășurare discuțiile în cadrul Consiliului de Securitate al ONU în problema siriană.

Planul, care viza constrângerea lui Assad să părăsească puterea după negocieri cu opoziția siriană, avea la bază trei puncte: de a nu livra arme rebelilor, organizarea unor discuții între regim și opoziție și de a-i permite lui Bashar al-Assad să se retragă elegant la finalul negocierilor.

Dar propunerea a fost respinsă de Franța și aliații săi, care credeau că zilele lui Assad la conducerea Siriei erau numărate, scrie Le Point. ‘Nu s-a întâmplat nimic, pentru că toți credeau, ca mulți alții, că Assad va fi răsturnat de la putere în câteva săptămâni’, a declarat Ahtisaari, estimând că ‘a fost o ocazie pierdută în 2012’.

Conflictul izbucnit în martie 2011 făcuse în câteva luni circa 10.000 de morți, față de 240.000, la cât se ridică astăzi bilanțul victimelor tragediei siriene. Între august 2014 și august 2015, 80% dintre persoanele ucise în Siria erau victime ale armatei siriene, potrivit Slate.

Trei ani mai târziu, Daesh (acronimul arab al grupării teroriste Statul Islamic) a cucerit teritorii importante în Siria, iar sirienii care fug de conflict, al cărui sfârșit nu se întrevede, iau cu asalt Europa, într-una din cele mai grave crize ale imigrației din ultimele decenii. Diplomații se apără și susțin că la acea vreme președintele sirian era deja prezentat ca un criminal de război cu care nu se poate negocia, scrie Le Point.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Scandal cu percheziții cu deputați cumpărați in Ucraina

    Liderul uneia dintre fracțiunile parlamentare ale Radei Supreme este...

    Bolo dă atacul la cooperativele agricole

    Facilitățile fiscale acordate cooperativelor agricole prin legea destinată acestora...

    52 miliarde de euro, necesarul de finanţare total al României în 2026

    Guvernul estimează că se va împrumuta cu cel puţin...

    Zelenski, nervos că europenii nu au plătit armele americane pentru Ucraina

    Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a raportat probleme legate de...

    3 țări din Golf cer Americii să nu atace Iranul: DESPRE CE PERICOLE AVERTIZEAZĂ

    Arabia Saudită, Omanul și Qatarul încearcă să influențeze Statele...

    Bolo dă atacul și la universități

    Premierul Ilie Bolojan, care tocmai ce a preluat interimar funcția de...

    Întâlnire secretă între fiul fostului șah al Iranului și omul lui Trump

    Emisarul prezidențial american Steve Witkoff a avut o întâlnire...

    Articole relationate

    Categorii populare